A jucat în Divizia A pentru Poli Timișoara și Dinamo, iar la 24 de ani a fugit în Spania. Marcel Sabou este născut în același an cu Gică Hagi și este pe locul 4 în topul românilor cu cele mai multe meciuri în Primera Division. L-am întâlnit pe fostul fotbalist în complexul stadionului „Dan Păltinișanu”, unde a asistat la un antrenament al lui Poli.
Cu ce ocazie prin Timișoara? Am venit să îmi văd rudele și, pe lângă asta, sunt naș de cununie la un prieten, fostul fotbalist de la Poli, Ovidiu Cuc. A fugit de la Dinamo și a cerut azil politic
V-ați lăsat de mult timp de fotbal… Cu ce vă ocupați acum? Când am terminat cu fotbalul, am deschis un local pentru copii, unde se fac aniversări, onomastici… Am încercat să ofer un trai cât mai bun copiilor mei. Am doi băieți, unul are 16 ani, celălalt 12. Am licența Pro de antrenor, aș avea dreptul să antrenez în prima ligă din România. O perioadă am antrenat grupe de copii și juniori în Spania, dar acum mă ocup mai mult de familie și de afacere.
Cum v-ați descurcat în 1989, când ați început o nouă viață în Spania? A fost destul de greu să plec de la zero într-o țară străină. Am cerut azil politic în Spania. Am avut și puțin noroc, totul depinde de noroc în fotbal. Nu regret nicio clipă că am plecat din România, pentru că așa e în viață, îți dorești în primul rând un viitor mai bun pentru copiii tăi.
Cum ați reușit să fugiți? Toată lumea știe ce situație era atunci în România. Nu m-am gândit mult. A fost o nebunie, dar când lucrurile ies bine, nu regreți niciodată. Am fugit cu Vrisceanu, un coleg de echipă de la Dinamo. Eram cu Dinamo la un turneu de pregătire în Spania și când am avut program de plimbare, am urcat în camera responsabilului, ne-am luat pașapoartele și am plecat. Când ieșeam din țară, ne luau pașapoartele și aveam nevoie de ele. Nu poți să rămâi într-o țară străină fără acte la tine. Lucrurile erau foarte stricte la Dinamo, nimeni nu se gândea că ar putea să rămână cineva acolo.
A bătut și Valencia lui Belodedici
Vă aduceți aminte de meciuri în Spania în care ați avut adversari români? Am jucat împotriva lui Hagi când eram la Tenerife, împotriva lui Popescu, când eram la Gijon… I-am mai întâlnit pe Belodedici, Craioveanu, Gâlcă, Răducioiu și Contra.
Și îi băteați des? Am câștigat și în fața lui Real Madrid, și a Barcelonei atunci când eram la Gijon. Și pe Valencia am bătut-o când era Belodedici acolo… În atâția ani e normal să te întâlnești cu compatrioți. De ce credeți că nu ați fost convocat la echipa națională? n primul rând, din cauza situației mele. Eram un om care a fugit din țară. După ’90, eu cred că puteam să joc la națională, dar nu m-au chemat. Situația din România acelor ani a contat mult. Nu e normal ca un jucător care evoluează de atâția ani într-un campionat tare să nu fie chemat nici măcar la un meci amical. Nu s-au schimbat lucrurile după Revoluție? Eu cred că nu. Lucrurile s-au schimbat destul de greu aici. Ne conduceau aceiași oameni după Revoluție. Bine, a coincis și cu perioada în care la națională erau jucători foarte buni, era Iordănescu, avea încredere în ei… Dar puteau măcar la un meci să mă cheme, să își facă o impresie. Să spună măcar: „Cine-i ăsta, e ceva pârnăiaș sau care-i treaba cu el?”. Mi-ar fi plăcut să joc la națională, dar asta e situația. În naționala de acum ați avea loc? Nu știu. Cred că da, dacă mă antrenez câteva zile (râde). Situația fotbalului românesc e destul de preocupantă. Nu e normal unde s-a ajuns. E ceva putred aici!
Care e principala cauză? Cred că mentalitatea fotbalistului român. Când jucam eu, parcă jucătorii voiau mai mult fotbal, acum sunt preocupați să aibă mașini și să iasă în oraș. La fel și conducătorii. Afară, oamenii gândesc altfel fotbalul. În toate țările se vorbește mult la televizor, dar aici lipsește respectul.
Regretul carierei: i-a rupt piciorul lui Pușcaș
Lumea își aduce aminte de dumneavoastră și din cauza unui episod neplăcut. I-ați rupt piciorul lui Marcel Pușcaș într-un meci Poli – Steaua. A fost un moment oribil din cariera mea. Regret enorm… Cred că i se poate întâmpla oricărui jucător. În fotbal sunt multe accidentări, e un sport de contact. Nu am avut intenția să rup piciorul cuiva, am intrat prin alunecare și am atins mingea înainte să îl lovesc. Arbitrul nu a dat nici măcar fault. Abia după aceea a văzut că e grav și mi-a dat „roșu”. Eu nu sunt un jucător dur. Am evoluat zece ani în Spania și Portugalia și nu am luat niciun cartonaș roșu.
Fiul meu cel mare, Alejandro, joacă la o echipă de juniori din Gijon. Dacă vreodată ar fi să aleagă, cred că ar juca pentru naționala Spaniei, pentru că acolo s-a născut Marcel Sabou, fost fotbalist Pe mine mă cunoaște mai multă lume în Spania decât în România Marcel Sabou, fost fotbalist
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER