Laporta l-a ridiculizat pe Mbappe pentru gestul de după Supercupa Spaniei: „I-a durut rău”

Florentin Dincă
Laporta l-a ridiculizat pe Mbappe pentru gestul de după Supercupa Spaniei: „I-a durut rău”
Foto: Mediafax Foto

Kylian Mbappe nu a putut evita eșecul lui Real Madrid în Supercupa Spaniei, iar la final a apelat la un gest controversat, îndemnându-și colegii să părăsească terenul la festivitatea de premiere, atunci când marii rivali sărbătoreau cu trofeul în brațe.

Joan Laporta, președintele Barcelonei, a vorbit după meci despre decizia starului francez, și îl pune pe seama supărării acestuia pentru ratarea obiectivului. I-a durut rău”, a spus șeful catalanilor.

Laporta, reacție arogantă după gestul lui Kylian Mbappe de la Supercupa Spaniei

Kylian Mbappe a forțat pe final în meciul cu Barcelona din Supercupa Spaniei, însă fără folos, rivalii impunându-se cu 3-2. La festivitatea de premiere, vedeta trupei blanco” a recurs la un gest controversat, îndemnându-și coechipierii să plece de pe teren și să nu facă „gardă de onoare”, pentru a nu asista apoi la sărbătoarea catalanilor.

Joan Laporta, președintele clubului de pe Camp Nou”, a vorbit după meci despre decizia ciudată a francezului, și îl pune pe seama frustrării accentuate după pentru ratarea trofeului.

Mbappe a încercat să se recupereze pentru a fi apt pentru finală, însă forțat de scorul de pe tabelă, a intrat totuși în teren deși nu era complet apt. Intrarea sa în ultimele 25 de minute nu a ajutat-o însă deloc pe Real Madrid, care a trebuie să se recunoască învinsă.

„Sunt surprins de ceea ce a făcut. Atât în ​​victorie, cât și în înfrângere, trebuie să fii generos și respectuos. Acesta este sportul și trebuie să te comporți normal. Cred că în victoria noastră am fost generoși și respectuoși față de echipa adversă. De aceea nu pot înțelege.

A fost o atmosferă diferită de la meciul de campionat, iar jucătorii erau puțin entuziasmați. Este de înțeles. Adevărul este că nu am văzut reacția lui Mbappé pe teren, dar înțeleg că trebuie să fi fost o perioadă foarte dificilă. Trebuie să fi fost foarte supărați și de aceea au reacționat așa”, a spus Laporta, citat de as.com.

Foto: Mediafax Foto

Ceva l-a deranjat și mai mult pe starul francez decât rezultatul final

Oficialul catalanilor a afirmat că gestul lui Mbappe ar putea veni din faptul că Barcelona a intrat în meci ca mare favorită, iar asta l-ar fi deranjat teribil pe atacantul francez.

Și-au imaginat că avem o șansă mai mare de a câștiga acest meci, dar apoi s-au convins singuri pe teren, iar asta, până la urmă, i-a durut rău. Vezi ce se întâmplă…”, a conchis Laporta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SURPRIZĂ URIAȘĂ pentru judokanii de la Motiuashi. Ce le pregătește Violeta Beclea
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania