Daniela Hantuchova, prietena slovacă a Simonei Halep, a fost surprinsă într-o ipostază incendiară | GALERIE FOTO

Daniela Hantuchova, prietena slovacă a Simonei Halep, a fost surprinsă într-o ipostază incendiară | GALERIE FOTO
  • Publicat:

Daniela Hantuchova (38 de ani), una dintre prietenele Simonei Halep (29 de ani) din lumea tenisului, a fost surprinsă într-o ipostază care i-a pus pe jar pe cei mai mulți dintre fani.

Daniela Hantuchova, deținătoare a 7 titluri WTA la simplu și 9 la dublu, s-a retras din activitate în urmă cu 4 ani, iar acum comentează meciuri de tenis! Fosta ocupantă a locului 5 WTA se bucură de mai mult timp liber, fiind surprinsă recent într-o ipostază incendiară, la piscină.

Daniela a legat o relație de prietenie cu Simona Halep (România, 3 WTA), iar cele două au jucat împreună la dublu  în cadrul Sports Festival, eveniment desfășurat în 2019 la Cluj-Napoca. De asemenea, Hantuchova a lăudat-o în nenumărate rânduri pe Halep, după victoriile din circuit.

Daniela Hantuchova, prietena Simonei Halep, a încins atmosfera la piscină! Campioana din Slovacia a fost impresionată până la lacrimi de o victorie reușită de româncă

Hantuchova a intenționat să joace alături de Halep și în circuitul WTA, la turneul de la Miami 2016: cele două prietene s-au înscris pe tabloul principal, dar s-au retras înainte de startul probei de dublu. Acum, Daniela Hantuchova a fost surprinsă la piscină, iar imaginea în costum de baie a făcut deliciul fanilor! Daniela se menține în formă, cu toate că a agățat racheta în cui în urmă cu 4 ani.

Daniela Hantuchova a strâns peste 10 milioane de dolari din premii și a mărturisit că a plâns de fericire în momentul în care Simona Halep a cucerit primul ei titlu Grand Slam! Se întâmpla în anul 2018, la Roland Garros, după ce Simona Halep o învingea în finală pe americanca Sloane Stephens (27 de ani), scor 3-6, 6-4, 6-1. Sportiva noastră nu o va mai putea bucura pe Daniela Hantuchova în acest an, ținând cont că Simona Halep a decis să se retragă de la Grand Slam-ul parizian din cauza accidentării suferite la gamba stângă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup