Adrian Mutu, prezent cu cadouri la un cămin de bătrâni din București! FOTO

Redactor:
Gabi Marin
Adrian Mutu, prezent cu cadouri la un cămin de bătrâni din București! FOTO
  • Publicat:

Fostul internațional Adrian Mutu și reprezentanți ai M Hospital și ai Asociației “Te facem bine!” au vizitat, joi, 23 decembrie, Căminul pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal”.

Într-o atmosferă de sărbătoare, cu mese împodobite cu coronițe de brad și lumânări, rezidenții au primit daruri și s-au bucurat de vizită.

Indiferent că vorbim despre domni sau doamne, cu toții au fost încântați să-l vadă pe Adrian Mutu și să facă poze cu el, pentru a le păstra ca amintire și a le trimite celor dragi, deseori aflați departe, peste mări și țări.

”Cu toții am avut sau, cei mai norocoși dintre noi, încă mai avem bunici. Cu siguranță, cu toții, ne gândim cu duioșie la ei și, de ei, se leagă cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.

Din păcate, nu întotdeauna viața ne permite să avem grijă de ei, așa cum ne-am dori, și atunci când le este tot mai greu să se descurce singuri, cea mai bună soluție pentru siguranța și confortul lor sunt astfel de așezăminte, unde au ocazia să socializeze și să fie îngrijiți.

De aceea, astăzi, împreună cu M Hospital Asociația “Te facem bine!”, am ales să fim alături de dumneavoastră și să vă urăm sănătate și Sărbători fericite!”, le-a spus  Adrian Mutu rezidenților din Căminul pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal”, și el vizibil emoționat cu entuziasmul manifestat de aceștia.

La rândul său, Mirela Fița, psihologul  centrului, ne-a declarat că reprezentanții Căminului pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal” sunt foarte încântați de gestul făcut de fostul internațional Adrian Mutu, M Hospital și Asociația „Te facem bine!”.

„Rezidenții noștri s-au bucurat sincer că v-ați gândit la ei, pentru că pandemia a restricționat cam tot. Înainte aveau parte des de spectacole. Acum se bucură enorm când vine să-i viziteze câte o personalitate. A fost o adevărată surpriză pentru ei, vă mulțumim că le-ați bucurat sufletele și vă mai așteptăm și altă dată”, a declarat psihologul Mirela Fița.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele