A dat 35 de dolari pentru un castron, la un târg de vechituri, dar ce avea să descopere apoi e din alt film! A fost la un pas să leșine când a aflat cât costă de fapt „blidul” din porțelan

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:
A dat 35 de dolari pentru un castron, la un târg de vechituri, dar ce avea să descopere apoi e din alt film! A fost la un pas să leșine când a aflat cât costă de fapt „blidul” din porțelan

Un mic bol de porțela,n cumpărat de un american la un târg de vechituri pentru 35 de dolari (aproximativ 120 de lei), ar putea să fie vândut la licitație cu 500.000 de dolari.

Obiectul a fost achiziționat de bărbat fără ca acesta să aibă nici cea mai vagă idee despre vechimea acestuia, dar și despre proveniența și valoarea lui. În urma unor cercetări, a fost descoperit faptul că bolul datează din secolul al XV-lea și a fost realizat în China.

A dat 35 de dolari pentru un castron, la un târg de vechituri, dar ce avea să descopere apoi e din alt film!

Cumpărătorul a descoperit obiectul la un târg organizat într-un orășel din Connecticut, iar după ce l-a achiziționat i-a făcut câteva fotografii și le-a trimis experților unei case de licitații, pentru ca aceștia să își spună părerea.

Ei au descoperit că bolul este foarte rar și l-au anunțat pe proprietar că valoarea ar putea ajunge până la 500.000 de dolari.

„Imediat după ce am văzut fotografiile, ne-am dat seama că este ceva foarte, foarte special. Felul în care este pictat bolul, chiar și culoarea vopselei sunt caracteristici ale operei în porțelan de la începutul secolului al XV-lea din China”, a declarat Angela McAteer, reprezentantă a casei de licitații la care bărbatul a trimis imaginile.

Doar șase asemenea boluri au fost descoperite până acum, iar americanul norocos l-a scos la vânzare. Astfel, cine dispune de foarte mulți bani, poate să-l achiziționeze din data de 17 martie.

Bolul, pictat cu motive florale, are un diametru de 16 centimetri și provine din perioada Dinastiei Ming, care a condus China în perioada 1402 – 1424.

Se crede că bolul ar fi putut fi conceput pentru curtea Împăratului Yongle, care aprecia tacâmurile foarte mult.

Două boluri asemănătoare cu cel cumpărat de american se află la două muzee din Londra.

Momentan nu este clar cum bolul a ajuns să fie vândut la un târg de vechituri din Connecticut.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Plaja a încremenit când a apărut EA! Slipul mai mic cu două numere a lăsat la vedere tot
Plaja a încremenit când a apărut EA! Slipul mai mic cu două numere a lăsat la vedere tot
Gazoductul Norvegia-Polonia este inaugurat de oficialii europeni
Gazoductul Norvegia-Polonia este inaugurat de oficialii europeni
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
VIDEO NOU! Imagini ŞOC cu continuarea bătăii dintre Anamaria Prodan şi Reghe!
VIDEO NOU! Imagini ŞOC cu continuarea bătăii dintre Anamaria Prodan şi Reghe!
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
Avertisment TERIBIL! Când ar folosi Vladimir Putin armele nucleare!
Avertisment TERIBIL! Când ar folosi Vladimir Putin armele nucleare!
"AMANTUL", gest incredibil de ziua Simonei Halep. Ce i-a făcut sportivei din România?
Salarii de 9200 de lei pentru români! Unde te poți angaja în România
Salarii de 9200 de lei pentru români! Unde te poți angaja în România
Bărbații cu organul genital mare au o personalitate diferită. Ce au descoperit cercetătorii
Bărbații cu organul genital mare au o personalitate diferită. Ce au descoperit cercetătorii
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor
Prezentatorul TV preferat al lui Putin critică managementul „mobilizării parţiale”: idioţii ar trebui să fie primii trimişi în prima linie
Prezentatorul TV preferat al lui Putin critică managementul „mobilizării parţiale”: idioţii ar trebui să fie primii trimişi în prima linie
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
5 modele de mașini păguboase. Să nu le cumperi niciodată, indiferent cât de ieftine sunt!
5 modele de mașini păguboase. Să nu le cumperi niciodată, indiferent cât de ieftine sunt!
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!