Dispar grijile pentru Steaua și națională!** „Ne costă 450.000 €!” Cum rezolvă Oprescu problema gazonului

Dispar grijile pentru Steaua și națională!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Instalația de microclimat pentru gazonul de pe Arena Națională va fi închiriată, iar banii vor fi recuperați din chiria percepută celor care joacă pe acest teren, a declarat, marți, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

„Instalația costă aproximativ 450.000 de euro. Nu avem acești bani. Ne gândim să închiriem o instalație, asta însemnând cam 3.000-3.500 de euro. Banii pe care îi plătim pentru închiriere îi vom recupera de la cei care joacă pe teren”, a spus primarul general al Capitalei.

Sorin Oprescu a precizat că instalația care va permite asigurarea microclimatului pentru gazonul de pe Național Arena va fi folosită șase luni, din toamnă până în primăvară.

Firma care se ocupă de întreținerea gazonului Arenei Naționale a constatat o degradare avansată a suprafeței de joc și a recomandat ca pe noul stadion să nu se mai dispute alte meciuri decât cele care au fost deja programate, anunța FRF, în 9 noiembrie.

Compania respectivă a întocmit un referat pe care l-a înaintat Primăriei Capitalei, ALPAB și Federației Române de Fotbal, în care se precizeză că pe suprafața de joc s-a desfășurat până în prezent un număr de ore de joc și de antrenament care a depășit cu mult durata recomandată, ceea ce a dus la o degradare avansată a gazonului.

La meciul inaugural România – Franța, disputat în 6 septembrie, în preliminariile Euro-2012, peluza de pe Arena Națională, montată de firma Gama Verde a lui Adrian Oprișan, a cedat sub crampoanele fotbaliștilor, numeroase bucăți de gazon desprinzându-se pe toată suprafața acesteia. După acest meci, constructorul arenei și-a asumat înlocuirea gazonului și a optat ca lucrarea să fie făcută de firma olandeză Hendriks-Graszoden.

UEFA a remis, la mijlocul lunii septembrie, un raport cu privire la starea gazonului Arenei Naționale, conform căruia peluza stadionului din București va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară și în care s-a recomandat ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni înaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012.

Ținând cont de apropierea iernii, specialistul la care a apelat UEFA a mai recomandat achiziționarea unei instalații de iluminare artificială a gazonului care să combată lipsa luminii naturale, amplificată de arhitectura închisă a arenei bucureștene.

Cu o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, Arena Națională a fost inaugurată pe 6 septembrie. Inițial, noua arenă ar fi trebuit să fie inaugurată pe 10 august, cu un meci amical între reprezentativa României și cea a Argentinei, însă partida a fost anulată.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen