Dinamo, record impresionant! Fanii au ajuns la 10.000 de membri cotizanți prin „Program DDB”: „Fără voi, acum am fi jucat cu CSA în liga a treia!”

Autor: Andrei Preotu Publicat: 09 Oct. 2020, 23:35 Actualizat: 10 Oct. 2020, 00:08 Fotbal Intern

Suporterii continuă să se înscrie în programul „Doar Dinamo București” chiar și după plecarea lui Ionuț Negoiță. Vineri, după ce Pablo Cortacero a ajuns la 14 transferuri, fanii au atins o bornă cu adevărat impresionantă: peste 10.000 de membri cotizanți.

Suma încasată de club de la membrii programului „Doar Dinamo București” până la data de 9 octombrie este de 2.751.201 de lei, iar printre aceștia este chiar și Nicolae Stanciu, fost jucător la FCSB.

Dinamo, record impresionant: peste 10.000 de membri cotizanți

Fanii lui Dinamo, care au salvat clubul de la colaps, în momentul în care a fost la un pas să nu ia licența, subliniază că au ajuns la 10.000 de membri într-un singur an, iar suporterii așteaptă acum un nou stadion, promis de mai multe ori în ultimul timp. Noua arenă a echipei din „Ștefan cel Mare” ar putea avea 33.000 de locuri, iar costul lucrărilor va ajunge la 100.000.000 de euro.

„Fără voi, în cel mai fericit caz, acum am fi jucat cu CSA prin Liga a 3-a.

10.000 de nebuni! Și tocmai pentru că suntem nebuni, NU NE OPRIM AICI! Cu aceeași viteză ne îndreptăm spre 12.000 și apoi spre 15.000.

Deja în câteva zeci de minute am ajuns la 10.038! Haideți să ținem ritmul!

Și când te gândești că în octombrie 2019 eram câteva sute de membri… 10.000 de câini într-un an! 10.000 de câini care au crezut în DDB! E ceva extraordinar. Și dacă am trecut cu așa viteză de 10.000, înseamnă că vom trece și de următoarele zeci de mii.

Suntem deja cea mai mare Comunitate Socios din Estul Europei, dar ținta noastră este să avem o grupare socios mult mai mare de atât.

Un tăvălug care nu va putea fi oprit, care în rostogolirea lui va dărâma nu doar recorduri, ci și niște construcții vechi din curtea Parcului Sportiv, în locul cărora se va ridica NOUL STADION DINAMO”, a scris Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.

Sursa foto: facebook.com/PeluzaCatalinHildan

Autor: Andrei Preotu Publicat: 09 Oct. 2020, 23:35 Actualizat: 10 Oct. 2020, 00:08 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
S-au împăcat, iar asta nu e tot! Este şi însărcinată. Cuplul celebru în toată lumea a revenit în actualitate
S-au împăcat, iar asta nu e tot! Este şi însărcinată. Cuplul celebru în toată lumea a revenit în actualitate
Ce este Marea Resetare a capitalismului, teoria conspiraţiei-manifest asociată programului economic promis de Joe Biden
Ce este Marea Resetare a capitalismului, teoria conspiraţiei-manifest asociată programului economic promis de Joe Biden
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului  pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Cine il poate inlocui pe Dan Petrescu? Sefii lui CFR Cluj au alcatuit deja o lista cu 6 inlocuitori romani si incep negocierile
Cine il poate inlocui pe Dan Petrescu? Sefii lui CFR Cluj au alcatuit deja o lista cu 6 inlocuitori romani si incep negocierile
HOROSCOPUL lunii decembrie. Zodia căreia îi merg toate peste așteptări luna aceasta
HOROSCOPUL lunii decembrie. Zodia căreia îi merg toate peste așteptări luna aceasta
IMAGINI GREU DE PRIVIT: A murit de COVID și este băgată în sac direct din salon, în fața celorlalți pacienți
IMAGINI GREU DE PRIVIT: A murit de COVID și este băgată în sac direct din salon, în fața celorlalți pacienți
Surpriză totală la ANTENA 1! Totul s-a văzut la TV. Cine a venit la emisiune
Surpriză totală la ANTENA 1! Totul s-a văzut la TV. Cine a venit la emisiune
Irinel Columbeanu, apariție șocantă la iUMOR după ce a rămas falit: 'Azi ești sus, mâine jos'
Irinel Columbeanu, apariție șocantă la iUMOR după ce a rămas falit: 'Azi ești sus, mâine jos'
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
Țara în care femeile nu mai au voie să facă asta, nici măcar la ele în dormitor. Pedepsele sunt dure!
Țara în care femeile nu mai au voie să facă asta, nici măcar la ele în dormitor. Pedepsele sunt dure!
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
GENIAL! Lidl oferă asta GRATIS pentru toți clienții! Surpriză uriașă pentru toți românii
GENIAL! Lidl oferă asta GRATIS pentru toți clienții! Surpriză uriașă pentru toți românii
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
15 semne că femeia te înșală. Una dintre cele mai mari „minciuni” pe care mulți o cred
15 semne că femeia te înșală. Una dintre cele mai mari „minciuni” pe care mulți o cred
Ai pus-o pe roată în câteva secunde şi ieşi din zăpadă pe loc - VIDEO
Ai pus-o pe roată în câteva secunde şi ieşi din zăpadă pe loc - VIDEO
După ce soţia i-a murit, bărbatul s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste un obiect ascuns și a trecut de la durere la mânie
După ce soţia i-a murit, bărbatul s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste un obiect ascuns și a trecut de la ...
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum! orice bărbat!
Cum făceau amor femeile în URSS. Practica șochează și acum! orice bărbat!
Anamaria Prodan, în stare tot mai gravă, după ce a fost confirmată cu COVID-19
Anamaria Prodan, în stare tot mai gravă, după ce a fost confirmată cu COVID-19
Cea mai mare dramă: Previziuni sumbre. România va ajunge la numai 10 milioane de locuitori. Facem autostrăzi, dar nu va avea cine să meargă pe ele
Cea mai mare dramă: Previziuni sumbre. România va ajunge la numai 10 milioane de locuitori. Facem autostrăzi, dar nu va ...
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Cine este tânărul care își bate joc de Poliția Română? Beizadeaua a lovit cu mașina un polițist iar acum încearcă să mușamalizeze totul
Cine este tânărul care își bate joc de Poliția Română? Beizadeaua a lovit cu mașina un polițist iar acum încearcă ...
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
Babs, declarații despre o viitoare carieră muzicală. Vedeta și-a uimit fanii: „Vă puteți imagina cum cânt?”
Babs, declarații despre o viitoare carieră muzicală. Vedeta și-a uimit fanii: „Vă puteți imagina cum cânt?”