Dinamo nu va mai juca super amicalul cu Real Madrid, iar fanii din DDB îl pun la zid pe Iuliu Mureșan: „Am crezut în cuvântul unui mincinos!”

Dinamo nu va mai juca super amicalul cu Real Madrid, iar fanii din DDB îl pun la zid pe Iuliu Mureșan: „Am crezut în cuvântul unui mincinos!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo nu va mai juca amicalul cu echipa a doua a lui Real Madrid, iar Iuliu Mureșan a fost pus la zid de fani.

Dragoș Sterpu, care conduce DDB Spania, susține că a tras tare pentru ca Dinamo să ajungă la Madrid și consideră că Mureșan este „mincinos”.

În urmă cu două decenii, în august 2002, Dinamo dădea piept cu prima echipă a lui Real Madrid, din a cărei formulă de start nu au lipsit vedete ca Iker Casillas, Zinedine Zidane sau Raul Gonzalez, actualul antrenor de la Castilla. Atunci, „galacticii” antrenați de Vicente del Bosque s-au impus cu 5-2.

Iuliu Mureșan, pus la zid după ce a picat amicalul lui Dinamo cu Real Madrid: „Un mincinos!”

Dragoș Sterpu nu înțelege atitudinea lui Iuliu Mureșan, în condițiile în care fanii s-au ocupat de charter, dar și de cazarea jucătorilor.

„Am o mare problemă. Conducerea lui Dinamo a declinat invitația făcută de Real Madrid. Pe noi ne-a pus într-o situație foarte complicată. Clubul Dinamo ne ceruse dovezi – așa se procedează în România – că avem charterul asigurat, că avem hotel, că avem absolut totul asigurat. Ca să poți să plătești și să rezervi un culoar de zbor, să plătești o parcare în aeroportul Barajas, s-au făcut niște plăți. Bineînțeles că domnul Mureșan, deși de 5 săptămâni cunoștea că discutam despre acest turneu, de 4 zile a spus că nu mai dorește absolut nimic.

„Persoana care se ocupa de charter e o persoană pe care o cunosc de foarte mulți ani, e o relație a mea personală, din părinți. El m-a sunat de 30 și ceva de ori, n-am avut curaj să-i răspund, azi am vorbit cu dânsul, mi-e jenă, îmi cer scuze, am greșit când am crezut în cuvântul unui mincinos. Eu sper ca domnul Mureșan să iasă public, să spună ce s-a întâmplat. Acum 4 zile discutam de meniul jucătorilor, în comunicate oficiale, și azi mi se spune că nu este oportun. Acum 4 zile, Dinamo avea același număr de puncte, avea exact aceeași poziție în clasament și nu înțeleg de ce de 5 săptămâni ne spune, da, da, da și acum spune nu”, a explicat Dragoș Sterpu, președinte DDB Spania, conform Digi Sport.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele