Dinamo, mutare de urgență pe piața transferurilor. Vine, în sfârșit, înlocuitorul lui Penedo

  • Publicat:
  • Actualizat:
Dinamo, mutare de urgență pe piața transferurilor. Vine, în sfârșit, înlocuitorul lui Penedo

Presa italiană anunță că Luca Mazzoni, portarul celor de la Livorno, echipă din Serie B, e aproape de a semna cu Dinamo.

Luca Mazzoni, 34 de ani, goalkeeperul trupei de pe locul 16 din Serie B, va parafa contractul cu roș-albii, perioada fiind de un an și jumătate. El a jucat în 16 din cele 18 etape disputate de Livorno, iar în decembrie anul trecut a încasat doar patru goluri. De-a lungul carierei a mai activat la Pavia, Lecco, Arezzo, Padova și Ternana. De asemenea, a bifat și o prezență în Serie A, în ediția 2004 – 2005, tot pentru Livorno.

De altfel, Rednic l-a chemat acum pe Vlad Muțiu în cantonamentul din Antalya, după ce inițial îl lăsase acasă pe portarul de 23 de ani. Antrenorul s-a răzgândit și ca urmare a indeciziei lui Sean McDermott, irlandezul și roș-albii neajungând la un consens în privința salariului. Practic, Dinamo are un singur portar valid, pe Mihai Eșanu, fiindcă Muțiu nu are nicio garanție că va continua la trupa din „Ștefan cel Mare”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INCENDIARE de pe litoral! S-au iubit pe plajă, fără nicio jenă!
Imagini INCENDIARE de pe litoral! S-au iubit pe plajă, fără nicio jenă!
Cine au fost cu adevărat dacii şi de ce îi considerăm strămoşii noştri | SPECIAL
Cine au fost cu adevărat dacii şi de ce îi considerăm strămoşii noştri | SPECIAL
UEFA a anunţat nominalizările la titlul de Jucătorul Anului. Lewandowski nu este în top 3
UEFA a anunţat nominalizările la titlul de Jucătorul Anului. Lewandowski nu este în top 3
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
Florin Salam reacționează după ce s-a scris că a murit. Declarații video de pe patul de spital: „Luați în serios situația cu Covidul. Nu știi niciodată când poți să cazi”
Florin Salam reacționează după ce s-a scris că a murit. Declarații video de pe patul de spital: „Luați în serios…
7 invenții mai puțin cunoscute care au SCHIMBAT lumea PENTRU TOTDEAUNA!
7 invenții mai puțin cunoscute care au SCHIMBAT lumea PENTRU TOTDEAUNA!
Femeia din imagine a făcut o operație chirurgicală, pentru a scăpa de gușa inestetică, dar regretă profund. Ireal cum arată acum
Femeia din imagine a făcut o operație chirurgicală, pentru a scăpa de gușa inestetică, dar regretă profund. Ireal cum arată…
SE SCHIMBĂ banii definitiv! S-a aflat ce urmează să se întâmple
SE SCHIMBĂ banii definitiv! S-a aflat ce urmează să se întâmple
Câti bani se dau la un botez în 2022. Prețurile s-au mărit semnificativ
Câti bani se dau la un botez în 2022. Prețurile s-au mărit semnificativ
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Când și-a verificat telefonul, soția, mai tânără cu 8 ani, a încremenit. E motiv de divorț!
Când și-a verificat telefonul, soția, mai tânără cu 8 ani, a încremenit. E motiv de divorț!
FIFA confirmă că startul Cupei Mondiale din Qatar va fi devansat cu o zi. Gazdele vor juca meciul de deschidere
FIFA confirmă că startul Cupei Mondiale din Qatar va fi devansat cu o zi. Gazdele vor juca meciul de deschidere
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Cea mai ieftină rulotă de pe Autovit. Poate fi tractată și cu categoria B
Cea mai ieftină rulotă de pe Autovit. Poate fi tractată și cu categoria B
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!