Dinamo, „lovită” de VAR și la Craiova! „Câinii” au egalat în Bănie, dar golul oaspeților n-a fost validat | VIDEO

Dinamo, „lovită” de VAR și la Craiova! „Câinii” au egalat în Bănie, dar golul oaspeților n-a fost validat | VIDEO

Dinamo a reușit să marcheze la Craiova, la scorul de 1-0 pentru gruparea din Bănie, care a fost și rezultatul final, însă golul echipei lui Ovidiu Burcă n-a fost validat, în cele din urmă.

Dinamo, „lovită” de VAR și la Craiova! Golul oaspeților nu a fost validat

Condusă pe tabelă încă din startul partidei, Dinamo a alergat după golul de 1-1 și în ultimele minute: de altfel, „câinii” au izbutit să înscrie, dar reușita nu a fost validată.

Gregorio a reușit să introducă balonul în plasă în minutul 85, însă bucuria oaspeților a fost una de scurtă durată: faza a fost analizată cu ajutorul VAR și s-a decis ca reușita bucureștenilor să fie anulată.

Hențul comis de Abdallah i-a făcut pe „câini” să bifeze încă un meci fără gol marcat în Superliga, dar și un nou eșec, într-un meci întrerupt de torțele care au ajuns pe gazon.

VIDEO: Golul anulat al lui Dinamo de la Craiova

Cum a arătat brigada de la meciul Universitatea Craiova – Dinamo

Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti), Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei – Satu Mare), Arbitru AVAR: Gheorghe Bogdan (Bucureşti)

Scorul final a fost 1-0, iar Dinamo continuă perioada „neagră” din Superliga, urmând să lupte cel mai probabil pentru evitarea retrogradării, după revenirea în elita fotbalului românesc.

DINAMO (4-3-3) în meciul de la Craiova: Golubovic – Cr. Costin, Lucas Alves (cpt.), Homawoo, Amzăr – N. Roșu, Larrucea, Ilic – Ghezali, Abdallah, Bani
REZERVE: Began – De Moura, I. Roșu, Gregorio, Iglesias, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia
ABSENȚI: Țîră, Dujmovic (nereținuți în lot)
ANTRENOR: Ovidiu Burcă

Dinamo, „pedepsită” de VAR și la Oradea, la meciul cu UTA

În runda precedentă din Superliga, Dinamo a trăit periculos și la Oradea. Atunci, tot arbitrajul video a făcut diferența: hențul lui Homawoo a dus la un penalty pentru cei de la UTA.

Echipa lui Mircea Rednic s-a impus după un gol marcat în prelungiri de Freitas, scor 2-1.

Dinamo a bătut-o ultima oară în Superliga pe FC Voluntari, scor 3-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]