Fuziunea dintre Dinamo și CS este în pericol din cauza noii arene din „Ștefan cel Mare”.
Fostul jucător al „câinilor”, Dănuț Lupu, nu crede că mult așteptata fuziune va avea loc. CS Dinamo, club care evoluează în Liga 3 va beneficia de un stadion ultra modern, dar șansele să se asocieze cu SC Dinamo, echipa din Superliga, vor fi foarte mici, deși se fac eforturi în ultimii ani ca cele două părți să ajungă la o înțelegere.
În urmă cu câteva zile s-a aflat ziua în care se va finaliza mult așteptatul stadion din „Ștefan cel Mare”. Construirea noii arene și a bazei sportive va costa 172 de milioane de euro, iar CNI a publicat deja termenele contractului.
Fanii „câinilor” sunt optimiști că se vor respecta termenele și pe 29.01.2028 vor putea admira noul stadion. În ceea ce privește asocierea dintre clubul din Liga 3 și cel din primul eșalon lucrurile nu sunt la fel de promițătoare, după cum o spune chiar legendarul jucător al „câinilor”, Dănuț Lupu.
Invitat la o emisiune de pe Youtube dedicată clubului Dinamo, Dănuț Lupu a susșținut că SC Dinamo ar trebui să vină cu o sumă egală cu cea a valorii stadionului la masa negocierilor pentru a putea fuziona cu CS Dinamo, echipa care va avea în proprietate arena.
„Care asociere? Mă scuzați că vă spun, încetați cu asocierile, vă rog eu! V-ați întrebat oare de ce Dinamo din Liga 1 vrea asocierea? Acum 5 ani, când m-am dus la CS, nu aveau decât copii până la 12 ani. Eu am făcut toate grupele alea de copii, de juniori și echipa de Liga a patra.
Nu dorea nimeni să facă echipă de fotbal la CS. Nimeni! Nici actualul președinte, nici altcineva, nu i-a interesat secția de fotbal. Puteau avea stadion fără acea secție de fotbal. Pe terenul ăla se va juca și rugby, vor juca și alte echipe, spectacole… ce treabă are? Putea să aibă doar o academie și, în baza academiei…
Hai să vă spun ceva: cum poate să se asocieze CS-ul cu Fotbal Club Dinamo, cum? Va trebui să plătească Ministerul de Interne anumiți antrenori, nu-i permite legea! În SC acolo mai este și domnul Badea… ați văzut? Chiar dacă e minoritar. Oare de ce? Ca să se asocieze CS Dinamo cu FC Dinamo, CS Dinamo cu ce vine? Cu stadionul, 80-90 de milioane de euro.
Ăilalți trebuie să vină și ei tot cu 80-90 de milioane. Nu vi se pare normal? Eu cred că, dacă vor reuși să facă o asociere, vor reuși doar în cadrul Academiei, nicidecum mai departe. CS Dinamo, la ora actuală, stă foarte bine la academia de copii și juniori, unde FC-ul chiar are probleme mari”, a spus Dănuț Lupu în emisiunea Totul pentru Dinamo.