Acasa » Fotbal Intern » Adunarea acționarilor la Dinamo: cine a participat, ce s-a aprobat și ce urmează să se întâmple la începutul verii

EXCLUSIV Adunarea acționarilor la Dinamo: cine a participat, ce s-a aprobat și ce urmează să se întâmple la începutul verii

Catalin Muresanu
Adunarea acționarilor la Dinamo: cine a participat, ce s-a aprobat și ce urmează să se întâmple la începutul verii

La punctul de lucru al clubului din strada Buzești a avut loc, joi dimineață, o nouă Adunare Generală a Acționarilor SC Dinamo 1948 SA. ProSport vă prezintă primele detalii ale întâlnirii.

AGA la Dinamo: cine a participat, ce s-a aprobat și ce urmează să se întâmple la începutul verii. EXCLUSIV

La ședința programată de la ora 11 au fost prezenți Dan Gătăianțu, noul președinte al Consiliului de Administrație după ce directorul financiar i-a luat locul lui Andrei Nicolescu, reprezentanții asociațiilor suporterilor care dețin acțiuni în club, Asociația Peluza Cătălin Hîldan, „Dinamo-Socios”, dar și Costin Stoltz, cel care este membru în Consiliul de Administrație al clubului din partea acționarului RNV Sport (Renovatio).

Pe ordinea de zi s-au următoarele puncte:

  • „Prezentarea, discutarea și aprobarea situațiilor financiare anuale pentru exercițiul financiar 2025 al Societății, pe baza rapoartelor prezentate de Consiliul de Administrație;
  • Prezentarea și discutarea raportului cu privire la activitatea Societății;
  • Prezentarea, discutarea și aprobarea proiectului de program de activitate și a proiectului de buget de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar următor;
  • Diverse”.

Toate punctele au fost aprobate, în timp ce la capitolul „diverse” s-au prezentat din partea directorului financiar Dan Gătăianțu mai multe pognoze financiare pentru sezonul viitor legate de sponsorizări, cotele care ar putea fi obținute de vânzarea biletelor și abonamentelor, plus alte posibile venituri în funcție de performanța sportivă obținută de Dinamo în acest final de sozon (eventuala participare în cupele europene).

La Dinamo urmează mișcarea verii, majorarea capitalului social

După ce la ultima AGA, care a avut loc în luna noiembrie la Sala Polivalentă din „Ștefan cel Mare”, acționarii clubului au votat reducerea valorii capitalului social de la 41.000.000 lei la 90.200 lei,  dar și diminuarea prețului unei acțiuni, de la 100 lei, la doar 0,22 lei, șefii clubului aveau în plan majoarea capitalului social cu sumele împrumutate în societate. Facem referire la aportul asociat vărsată din partea Red&White 2022 Management, respectiv Asociația Peluza Cătălin Hîldan, în urma acestei mișcări urmând ca ceilalți acționari care nu vor acoperi cu sumele conforme numărului de acțiuni să suporte diminuarea cotei din SC Dinamo 1948 SA.

Din informațiile obținute de ProSport, acest demers a fost amânat pentru următoarea Adunare Generală a Acționarilor, care urmează să aibă loc, cel mai probabil, la începutul verii.

În urma majorării capitalului social, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo („Dinamo – Badea”), care se află în procedura de faliment și deține în acest moment 7,03% din club va fi diminuată și, cel mai probabil, va ajunge la o cotă de puțin peste 2%, Red&White urmând să creasc, iar APCH să își păstreze patrimoniul de puțin peste 12% din club.

Cine sunt acționarii SC Dinamo 1948 SA și ce procent dețin în club:

  • Red&White 2022 Management –  80,77%
  • Asociația Peluza Cătălin Hîldan – 12,06%
  • Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo  – 7,03 %
  • Lotus Perfect (Dorin Șerdean) – 0,1%
  • Asociația Dinamo- Socios – 0,024%
  • Cionca Andrei Valentin – 0,0068%
  • Sorin Preda – 0,0068 %