Dinamo a vrut un nou președinte: „Am avut contractul pe masă!”. Cine e omul care a refuzat trupa din „Ștefan cel Mare”

Redactor:
Andrei Pal
Dinamo a vrut un nou președinte:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a fost reconstruită din temelii de Mircea Rednic, după sosirea „Puriului” la trupa din „Ștefan cel Mare” și, după ce a schimbat aproape tot lotul, acum ar putea fi făcută o modificare și la nivelul conducerii. Alexandru David ar putea pleca de la Dinamo, iar în locul său ar putea fi numit Florin Prunea, care a mai fost dorit și în trecut.

Florin Prunea a vorbit despre oferta făcută de Dinamo, prima, pe care a și refuzat-o fostul președinte al lui Poli Iași.

„La Dinamo sigur că este un an în care s-a ratat din nou obiectivul, din păcate, Rednic are timp să reconstruiască echipa, a adus jucători destul de buni, acum are timp până în vară să facă într-adevăr o echipă. Dar trebuie, sigur, grijă mare că Doamne ferește, pierzi un meci, două, după aceea presiunea este mare și nu prea mai ai liniște”, a Florin Prunea, conform TelekomSport.

Alexandru David ar putea pleca de la Dinamo. Prunea spune că a fost ofertat de echipa din Ștefan cel Mare, dar a declinat propunerea. „Eu am avut ofertă clară, pe masă, puteam să semnez dar nu pot să mă duc în orice condiții.  Dacă mă voi întoarce vreodată la Dinamo, mă întorc să fac performanță”, a mai spus Prunea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele