Dică a luat atitudine și nu ține cont de ordinele lui Becali: „Mă bazez în continuare pe ei”

Dică a luat atitudine și nu ține cont de ordinele lui Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a vorbit despre Florinel Coman și Florin Tănase, finanțatorul Gigi Becali criticându-i în ultima perioadă, mai ales că prestația din prima etapă a Ligii 1 Betano, când Astra a avut câștig de cauză, 1-0, a fost una mult sub așteptări.

„Nu trebuie după un singur meci să eliminăm anumiți jucători. Vreau să înțeleagă că trebuie să dea totul pentru echipă. Eu mă bazez pe ei în continuare. Cu Florinel nu am apucat să am o discuție separată, am avut cu toată echipa, dar mi-am propus să vorbesc cu el în particular”, a spus Dică în conferința de presă premergătoare meciului cu Rudar Velenje, din turul doi preliminar al Ligii Europa.

Apoi, a continuat: „Cred că jucătorii trebuie să se gândească că au valoare când intră pe teren și demonstreze celor care îi critică că au greșit. Mă așteptam la critici, important este ca noi să învățăm și să nu mai dăm ocazia să apară așa ceva. Am văzut că e o întreagă tevatură cu sitemul de joc și vor fi schimbări față de meciul cu Astra. Chiar dacă jucăm 4-3-3, din acest sistem putem deveni 4-2-3-1 pe faza ofensivă. În dinamica jocului poți schimba sistemul. Ar trebui să stăm mai multe ore să analizăm sistemul de joc, important este ca noi în momentele de joc să reușim să ne creăm mai multe posibilități de pasare”.

După înfrângerea cu Astra din prima etapă, Becali a avut o nouă ieșire în stilul său caracteristic: „O să vedeți cum o să vină Tănase și spune: >. Jucăm cu copii de 16-17 ani. Ce? Nu pot să mai pierd încă un an? Eu știu că am dat 5 miliaoane pe doi jucători, Coman și Nedelcu, pe care i-a scos la pauză (n.r. – schimbările operate de Dică la pauză). Coman a atins mingea de trei ori și a pierdut-o, lui Nedelcu îi era frică. Eu nu cred că are vreo vină antrenorul.”

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup