Dezvăluiri incredibile despre umilința pe care a îndurat-o Ilie Balaci la Craiova:** ‘Mi-au aruncat familia și copiii în stradă’

Dezvăluiri incredibile despre umilința pe care a îndurat-o Ilie Balaci la Craiova:** 'Mi-au aruncat familia și copiii în stradă'
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost considerat drept unul dintre cei mai talentați jucători români din toate timpurile, însă accidentările suferite i-au pus capăt prematur carierei de fotbalist.

Ilie Balaci, unul dintre cei mai emblematici jucători ai Universității Craiova, a povestit cum a fost umilit de clubul din Bănie în urmă cu 26 de ani.

„Minunea Blondă”, așa cum a fost supranumit, a relatat întreaga suferință la care a fost supus de conducerea Științei din acea vreme. după care a fost aruncat în stradă împreună cu întreaga familie în momentul în care a acceptat să joace pentru Dinamo.

„In ’84, când ne pregăteam să plecăm în Grecia, pentru meciul din UEFA cu Olympiakos, mi-au zis pe aeroport că nu am viză. Am plecat plângând acasă … Nu știu dacă într-adevăr n-am avut viză sau doar au vrut să scape de mine! Bănuiesc cine a vrut să mă dea afară. Am ajuns acasă și imediat m-a sunat președintele de la Scornicești. Mi-a propus să fiu jucător-antrenor și-am acceptat. Vineri jucam deja pentru ei!

După ce-am jucat la Scornicești un sezon, am primit oferta să merg la Dinamo. Era o trădare cum e și acum să pleci de la Craiova la Dinamo. În acel moment cei de la Craiova mi-au aruncat familia și copiii în stradă! Asta a făcut Craiova pentru Ilie Balaci!

Și încă un exemplu. Când am cerut foaia matricolă să-mi termin studiile, cei de la Craiova mi-au trimis-o la București cu mențiunea ‘exmatriculat’! Dacă mă întreabă cineva ce am de la Craiova, le răspund că am doar cicatrice, atât!„, a declarat Balaci la Antena 3.

285 de meciuri a evoluat Ilie Balaci pentru Știința în perioada 1972-1984, marcând 76 de goluri pentru olteni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele