Dinamo pregătește ieșirea din insolvență și, în acest sens, administratorul judiciar a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru data de 30 iunie. În cadrul ședinței urmează să aibă loc schimbări importante în conducerea „câinilor”. ProSport a intrat în posesia informațiilor.
Urmează o lună fierbinte pentru Dinamo. Pentru suflarea „câinilor-roșii”, obiectivul numărul 1 este reprezintat de ieșirea din insolvență, presiunea obținerii licenței pentru participarea în cupele europene în ediția 2026-2027 transformând dezideratul acționarilor într-o lupta contracronometru.
Astfel, clubul trebuie să iasă din reorganizarea judiciară până la startul noii ediții de campionat.
ProSport continuă seria dezvăluirilor legate de planurile șefilor din Red&White, respectiv Asociația Peluza Cătălin Hîldan, acționari care, împreună, dețin peste 90% din cota socială a SC Dinamo 1948 SA, cota lor urmând să se mărească.
Am scris despre mișcarea legată de creanțele eșalonate în valoare de aproape 1,5 milioane euro către bugetul de Stat și am developat, în exclusivitate, propunerile RWM și APCH pentru componența viitorului Consiliu de Administrație care urmează să fie validat, dacă societatea va ieși din insolvență, la data de 30 iunie.
Tot atunci va avea loc o mișcare financiară foarte importantă în SC Dinamo 1948 SA. Este vorba de majorarea de capital în cadrul societății cu sume de aproape 15 milioane de euro, în această sumă intră și alte împrumuturi care vor mai fi previzionate de acționarii din Red&White până la finalul lunii iunie. De unde provin acești bani? Este vorba de creanțele curente Red&White, respectiv Asociația Peluza Cătălin Hîldan asupra SC Dinamo 1948 SA.
Și să rămânem la bani urmând ca apoi să trecem la viitoarele procente din SC Dinamo 1948 SA.
ProSport a aflat că atât Red&White cât și APCH au semnat, la data de 26 Mai, acorduri prin care și-au manifestat intenția de a transforma sumele împrumutate în cadrul societății (VEZI FACSIMIL JOS), consemnate drept creanțe curente, în acțiuni prin majorarea de capital social care urmează să aibă loc după ieșirea din insolvență.
Despre ce sume este vorba?
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Facord-1107x1400.jpg)
În acest context, așa cum am punctat, structura acționariatului se va modifica.
ProSport vă prezintă cum s-ar putea transforma procentele din cadrul SC Dinamo 1948 SA după ce vor avea loc toate aceste mișcări prezentate în acest articol și mai ales dacă ceilalți acționari – Lotus, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo (Dinamo Badea), Asociația Dinamo Socios și Andrei Cionca- nu vor participa la majorarea de capital social.
Fără participare, Lotus, Asociația Dinamo – Socios și Andrei Cionca scad fiecare, însă în cazul lor calculele, ținând cont de numărul de acțiuni, nu au o foarte mare importanță în balansul procentelor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F05%2FDanut-Lupu-distruge-DDB-si-pe-elias-bucurica-liderul-galeriei-1400x788.jpg)
Așa cum ProSport a informat într-un material anterior, Red&White și Asociația Peluza Cătălin Hîldan, entități care dețin, împreună, peste 90% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA au făcut cerere către administratorul judiciar pentru convocarea Adunării Generale a Acționarilor. Aceasta va avea loc pe 30 iunie, iar RWM și APCH au propus și componența viitorului Consiliu de Administrație din care urmează să facă parte și Elyass Bucurică, președintele APCH și șeful galeriei dinamoviste.
Iată propunerile pentru CA ale Red&White, respectiv Asociația Peluza Cătălin Hîldan: