Detalii de ultima oră despre transferul pus la cale de FCSB + Curg laudele pentru finanțatorul roș-albaștrilor: „Mi-aș dori zece de Gigi Becali în fotbalul românesc”

Redactor:
Bogdan Savin
  • Publicat:
  • Actualizat:
Detalii de ultima oră despre transferul pus la cale de FCSB + Curg laudele pentru finanțatorul roș-albaștrilor:

Unul intre cei mai curtați jucători din Liga 1 Betano e Darius Olaru, 20 de ani, de la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul a fost la un pas de a ajunge la FCSB în vara trecută, dar mutarea s-ar putea realiza în această iarnă, Becali dorindu-l sub comanda lui Dică.   

„Și eu sunt credincios ca domnul Becali. Noi nu am avut înțelegeri verbale, noi am avut încheiat și un contract pe care l-am rupt la vremea respectivă, mai exact în vara anului trecut, pentru că noi eram o echipă care avea nevoie de bani, nu azi, nu mâine, ci ieri!

Și acolo erau două clauze în care sumele erau împărțite pe o perioadă mare, care nu ne ajutau să ne rezolvăm problemele de la ora respectivă”, a spus Ioan Mărginean, președintele celor de la Gaz Metan, la Digi Sport.

Acesta a continuat: „Eu cred că domnul Becali m-a înțeles, am discutat tot timpul politicos cu dânsul. Eu mi-aș dori 10 de Becali în fotbalul românesc, pentru că atunci s-ar face investiții mult mai multe.

A înțeles și băiatul, Olaru, care-și vede de treabă, a demonstrat și la lotul de tineret, în cele 14 minute de la Cluj, cu Belgia, că are valoare. Vom vedea ce va fi”.

Olaru a vorbit și el despre interesul FCSB-ului: „Nu știu de nicio ofertă, se vorbește în continuare, dar nu e nimic concret. Nu mă gândesc la asta. Vreau să prind play-off-ul cu Gaz Metan și să-mi fac treaba aici!”.

Pe aceeași temă
S-a aflat! Gina Pistol, 'zburată' de la Chefi! Care e motivul incredibil
S-a aflat! Gina Pistol, 'zburată' de la Chefi! Care e motivul incredibil
Harald Malmgren, fost consilier pentru patru preşedinţi americani, despre discuţiile sale cu Putin: „Părea să aibă instinctele unui cap al mafiei siciliene”
Harald Malmgren, fost consilier pentru patru preşedinţi americani, despre discuţiile sale cu Putin: „Părea să aibă instinctele unui cap al…
Bani şi petreceri cu prostituate pentru secrete de stat. Un comandant al marinei americane a pledat vinovat
Bani şi petreceri cu prostituate pentru secrete de stat. Un comandant al marinei americane a pledat vinovat
Becali anunță plecarea lui Omrani de la CFR Cluj: „Și dacă era prost, tot îl ducea mintea la asta!” Cu cine va semna
Becali anunță plecarea lui Omrani de la CFR Cluj: „Și dacă era prost, tot îl ducea mintea la asta!” Cu…
Un alt MARE actor al României părăseşte scena teatrului
Un alt MARE actor al României părăseşte scena teatrului
Nicuşor Dan l-a dat afară pe Arşinel: De 60 de ani joc în teatrul ăsta!
Nicuşor Dan l-a dat afară pe Arşinel: De 60 de ani joc în teatrul ăsta!
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Simptomele
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Simptomele
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
RCS RDS a dat lovitura în România! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
RCS RDS a dat lovitura în România! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
Pericol maxim pentru omenire! Molima care va ucide pe capete după COVID-19. A fost descoperit un nou virus
Pericol maxim pentru omenire! Molima care va ucide pe capete după COVID-19. A fost descoperit un nou virus
Adevărul de la raft. De unde vin de fapt produsele de la Kaufland
Adevărul de la raft. De unde vin de fapt produsele de la Kaufland
Dereglările hormonale se văd pe față. Hormonul care e „capul răutăților” și ne fură buna dispoziție
Dereglările hormonale se văd pe față. Hormonul care e „capul răutăților” și ne fură buna dispoziție
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
Câţi IT-işti are fiecare judeţ. Cluj şi Timiş la vârf, Mehedinţi şi Giurgiu la coadă
Câţi IT-işti are fiecare judeţ. Cluj şi Timiş la vârf, Mehedinţi şi Giurgiu la coadă
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
Scenă de coşmar pe Valea Oltului, surprinsă cu o cameră de bord. „Era să omori doi adulţi şi doi copii“ VIDEO
Scenă de coşmar pe Valea Oltului, surprinsă cu o cameră de bord. „Era să omori doi adulţi şi doi copii“…
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Bolile care îți anulează PERMISUL AUTO în 2022
Bolile care îți anulează PERMISUL AUTO în 2022
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte