Denis Alibec, amintiri emoționante despre Crăciunul din copilărie. Cadoul pe care nu o să-l uite niciodată

Denis Alibec, amintiri emoționante despre Crăciunul din copilărie. Cadoul pe care nu o să-l uite niciodată

Cu ocazia Crăciunului, unul dintre cei mai în formă jucători ai de la Astra Giurgiu, Denis Alibec, a povestit cum își petrecea sărbătorile de iarnă în copilărie, dar și cum și le petrece acum.

Denis Alibec, amintiri emoționante despre Crăciunul din copilărie

Potrivit Telekom Sport, Denis Alibec spune că cel mai frumos cadou pe care l-a primit a fost un lănțișor de aur din partea mamei sale, despre care afirmă că i-a plăcut ”foarte mult”. Totodată, el și-a mai dorit o bicicletă când era mic, însă nu a pirmit-o decât atunci când avea vârsta de 14 ani.

”Am aflat că nu există moș Crăciun încă de la început. (…) De la televizor, cum vede toată lumea”, a spus jucătorul Astrei.

Denis Alibec a povestit cum își va petrece sărbătorile de iarnă din acest an: ”Cu familia, prietenii, am o grămadă de prieteni şi aici şi în Bucureşti. Ne strângem, mâncăm, cum face orice familie”.

Echipele din Liga 1 se vor bucura de aproximativ de două săptămâni de vacanță, urmând apoi să revină la antrenamente. Prima etapă a noului an din campionat se va desfășura pe 31 ianuarie 2020.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]