La Judecătoria Sectorului 2 se desfășoară procesul în care Nicu Grameni, fost angajat al Clubului Sportiv Dinamo și crainic al echipei din Superliga, este acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Joi, 10 aprilie, a avut loc un nou termen. ProSport a aflat date din dosarul în care mai mulți tineri, citați drept martori sau victime, minori la momentul săvârșirii presupuselor fapte, au relatat în fața procurorului de caz și au susținut în fața judecătorului detalii șocante în legătură cu fostul oficial al roș-albilor.
Cazul Nicu Grameni, fostul crainic al echipei Dinamo și delegat la secția de fotbal a Clubului Sportiv Dinamo, care aparține de Ministerul Afacerilor Interne, a șocat suflarea dinamovistă și nu numai.
Grameni, o voce importantă în comunitatea dinamovistă și unchiul fotbalistului Constantin „Dina” Grameni de la Rapid, a făcut subiectul unui demers susținut, vara trecută, de activistul civic Alexandru Constandachi, alias Justițiarul din Berceni. Acesta l-ar fi surprins pe Grameni în timp ce oficialul dinamovist și-ar fi dat întâlnire cu un minor, presupus junior FCSB, în zona Arenei Naționale.
În prealabil, bărbatul ar fi dialogat cu tânărul pe o platformă destinată comunității LGBTQ folosind numele de utilizator „Nichos”. Acolo i-ar fi trimis minorului mai multe fotografii indecente și i-a făcut mai multe remarci cu tentă sexuală.
După ce Justițiarul din Berceni a expus acest caz, alți doi tineri minori, juniori la Dinamo în momentul săvârșirii presupuselor fapte, l-au acuzat pe Grameni, sub protecția anonimatului.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F06%2FNicu-Grameni-03-1400x1050.jpg)
În septembrie 2024, fostul crainic al clubului Dinamo a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Acesta a fost acuzat că, în 2022, a agresat sexual un băiat în vârstă de 16 ani. Grameni a fost arestat preventiv și, apoi, plasat sub control judiciar.
În toamna anului 2022, în timp ce persoana vătămată (un băiat în vârstă de 16 ani), înota în bazinul unui complex sportiv din municipiul Bucureşti, sector 2, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra minorului, profitând de un moment de neatenţie a celui din urmă. În primăvara anului 2023, în timp ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staţionat în parcarea complexului sportiv menţionat, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra aceleiaşi persoane vătămate minore, fără consimţământul celei din urmă”, au precizat procurorii.
Nicu Grameni s-a prezentat joi, în fața judecătorului de la Judecătoria Sectorului 2 la un alt termen în dosarul deschis pentru agresiune sexuală cu un minor. În fața instanței au fost prezenți și patru tineri, acum în vârstă de peste 18 ani, care au fost citați, unii în calitate de martori, alții de victime.
Printre aceștia s-a aflat și un elev care apare în dosar și a fost citat după ce procurorii ar fi găsit în telefonul lui Nicu Grameni mai multe conversații. Conform datelor din dosar, tânărul, care studiază la un liceu de prestigiu din Capitală și a împlinit, între timp, 18 ani, ar fi intrat în dialog cu Grameni în același mod, pe o platformă destinată persoanelor din comunitatea LGBTQ.
Grameni s-ar fi prezentat drept oficial al clubului din „Ștefan cel Mare” și l-ar fi invitat pe băiat la stadionul Dinamo pentru „a-i prezenta arena”.
Tânărul, care a precizat că nu avea și nu are vreun fel de legătură cu sportul, ar fi acceptat propunerea dinamovistului. Și, la un moment dat, într-o zi după ora prânzului, s-ar fi întâlnit cu acesta la stadion. În declarația dată în fața procurorului băiatul spune că, la acel moment, avea 16 ani, însă nu își mai amintește dacă împlinise sau nu această vârstă.
Am discutat cu el pe acest site, acolo mi-a spus că este președinte la Dinamo și, dacă vreau, îmi arată stadionul. Am acceptat, ne-am văzut în jur de orele prânzului, când la stadion nu se mai afla nimeni. M-a dus pe la vestiare, apoi, la un moment dat, am ajuns în saună unde ne-am dezbrăcat și apoi am întreținut raporturi sexuale”, reiese din informațiile prezente la dosar, conform declarației tânărului.
ProSport a decis să nu facă public numele elevului implicat în acest dosar și să nu publice detaliile explicite din integralitatea declarației, care ar putea afecta emoțional.
Elevul a mai declarat că după această întâlnire a mai fost contactat de Nicu Grameni, pentru alte întâlniri, însă nu s-a mai întâlnit cu acesta.
După ce i-a ascultat pe toți cei citați pentru acest termen, judecătorul a fixat un nou termen pentru data de 25 mai, ședință în cadrul căreia vor fi citați și alți martori în dosar.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F06%2Fnicu-grameni-1400x829.jpg)
Într-o mărturisire înregistrată sub protecția anonimatului, anul trecut, pentru Justițiarul din Berceni, unul dintre puști relata:
Judecătorul a fixat un nou termen în acest dosar pentru data de 25 mai, atunci când vor fi citați și alți martori.