„De ziua lui Dinamo am reușit încă o victorie!”. Cu cât a crescut numărul membrilor „DDB” în doar 24 de ore | EXCLUSIV

Cosmin OlteanuVictor Vrînceanu
„De ziua lui Dinamo am reușit încă o victorie!”. Cu cât a crescut numărul membrilor „DDB” în doar 24 de ore | EXCLUSIV

Dinamo a împlinit, joi, 14 mai, 72 de ani de la înființare, iar suporterii au avut un cadou special pentru formația din „Ștefan cel Mare”. Numărul membrilor cotizanți înscriși în programul „DDB” a depășit bariera de 6.000. Peste 60 de suporteri noi au ales să se implice, în ultimele 24 de ore, în programul care are ca scop salvarea lui Dinamo.

Alexandru Anghel, membru în board-ul „DDB”, a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, că obiectivul programului „DDB” este acela de a ajunge la 10.000 de membri cotizanți și promite că odată ce se va atinge această cifră, clubul roș-alb va fi preluat de suporteri.

Numărul membrilor „DDB” a depășit 6.000

Numărul membrilor „DDB” a depășit 6.000

„E o zi frumoasă pentru noi! De ziua lui Dinamo am reușit încă o victorie! Nimic nu ne va opri din obiectivul nostru! Pe termen scurt vrem să ajungem la 10.000 de membri cotizanți și ne vom ține de promisiunea de a prelua clubul în acel moment!”, a declarat,pentru ProSport, Alexandru Anghel, membru in board-ul DDB.

George Ţucudean s-a înscris în programul „DDB”

George Țucudean s-a înscris în programul DDB, al Peluzei Cătălin Hîldan. Fostul atacant al lui Dinamo a donat 1948 de euro și a devenit, astfel, membru „Elite”.

George Țucudean nu și-a uitat fosta echipă. Atacantul lui CFR Cluj se alătură, astfel, unui alt rival al „câinilor”, care a decis să se înscrie în programul prin care asociația de suporteri încearcă să salveze echipa, Nicolae Stanciu.

„Oriunde am fost, mi-am asumat faptul că sunt câine. Dar acum vreau să vă susțin, nu neapărat ca dinamovist, ci ca unul care iubește fotbalul și care știe că fără Dinamo, fotbalul românesc ar fi prea sărac”, a declarat George Țucudean, conform paginii de Faceebok a celor de la PCH.

PCH, replică pentru Ionuț Negoiță

Fanii din ”Ștefan cel Mare” au anunțat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor să cumpere pachetul majoritar de acțiuni de la Ionuț Negoiță, dar toate acestea după ce va trece pandemia de coronavirus.

Mai mult, suporterii care fac parte din programul „DDB” au transmis că Dinamo nu este un subiect de cacealma și că doresc „deblocarea impasului financiar și ridicarea unui mare Dinamo al suporterilor”.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania