De unde ar putea veni salvarea pentru Petrolul Ploiești. Valentin Popescu: „Prietenul la nevoie se cunoaște”

Redactor:
Andru Nenciu
De unde ar putea veni salvarea pentru Petrolul Ploiești. Valentin Popescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, spune că dacă FC Petrolul Ploiești va demara un nou proiect bazat pe principii eficiente care să asigure performanța, compania pe care o reprezintă va fi alături celor ce iubesc cu adevărat fotbalul din Ploiești, așa cum a fost și până în prezent.

„În cazul în care se va demara un nou proiect cu acest club de prestigiu, prin care să atingem obiectivele propuse, noi vom fi alături ca de fiecare dată”, spune Valentin Popescu. „Dacă alți parteneri au renunțat să mai fie lângă Petrolul, Alexandrion Grup a decis să rămână alături de noi și îi mulțumim pentru decizia pe care a luat-o. Prietenul la nevoie se cunoaște, spune un vechi proverb românesc, care se potrivește foarte bine acestei situații. Alexandrion Grup este un prieten adevărat, a înțeles că în momentele grele o astfel de implicare poate ajuta enorm un club precum Petrolul”, declara un oficial al grupării ploieștene în momentul în care Petrolul trecea prin momente foarte grele.

„De aproape doi ani de zile alături de clubul nostru, Alexandrion Grup România rămâne un partener important al FC Petrolul Ploiești. Sponsor al „galben-albaștrilor” în ultimele două sezoane, Alexandrion Grup România și-a reconfirmat sprijinul față de cea mai iubită echipă a Ploieștiului și în această perioadă, dovedindu-se, astfel, un aliat de nădejde, așa cum sperăm să fie și în continuare. Alexandrion Grup România și-a onorat întotdeauna înțelegerile față de FC Petrolul Ploiești, fiind cu toate plățile la zi, alegând să susțină în mod constant clubul nostru chiar și în perioade în care alți parteneri au decis să se retragă”, se menționează într-o postare a FC Petrolul.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare