Acasa » Fotbal Intern » Liga 2 » De ce moare fotbalul din România. DNA: primarul din Năvodari a spălat prin Săgeata peste două milioane de lei redirecționați spre societăți fantomă. Echipa a intrat în colaps financiar și joacă acum cu juniorii

De ce moare fotbalul din România. DNA: primarul din Năvodari a spălat prin Săgeata peste două milioane de lei redirecționați spre societăți fantomă. Echipa a intrat în colaps financiar și joacă acum cu juniorii

De ce moare fotbalul din România. DNA: primarul din Năvodari a spălat prin Săgeata peste două milioane de lei redirecționați spre societăți fantomă. Echipa a intrat în colaps financiar și joacă acum cu juniorii

Săgeata Năvodari, club care a evoluat anul trecut în Liga 1 și care joacă acum cu juniorii în Liga 2, a fost folosit de primarul orașului, Matei Nicolae pe post de supapă pentru a sustrage milioane de lei de la buget, rezultă din rechizitoriul întocmit de procurori împotriva edilului. Complice la această faptă a fost, potrivit anchetatorilor, Alexandru Vasile Manu, membru în Adunarea Generală a AFC Săgeata Năvodari care era „la data faptelor, în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor”.

Săgeata a promovat în Liga 1 în 2013, a retrogradat în vara acestui an, iar miercuri, 26 noiembrie, a renunțat la toată echipa de seniori, ai cărei jucători erau neplătiți, unii, chiar de un an, și se prezintă cu juniorii la partidele din Liga 2 rămase de jucat în 2014.

Primarul a scos peste 500.000 de euro din club, jucătorii erau neplătiți de un an

Direcția Națională Anticorupție a dat publicității vineri un text în care se anunță trimiterea în judecată a primarului Matei Nicolae pentru abuz în serviciu în formă continuată (trei infracțiuni), tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, dare de mită și constituire a unui grup infracțional organizat. În rechizitoriul procurorilor anticorupție apare și cazul Săgeata Năvodari: „În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.
O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociației Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăți de tip fantomă, sub acoperirea unor operațiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective”.

Unii dintre fotbaliștii de la Năvodari sunt neplătiți din ianuarie. Problemele financiare au început însă de anul trecut. Procurorii spun că primarul și complicele său au scos din club aproximativ 505.000 de euro.

Săgeata, doar o mică rotiță dintr-un uriaș angrenaj de fraudare

Lista infracțiunilor pentru care DNA l-a trimis în judecată pe primarul din Năvodari este însă mult mai lungă, iar pagubele aduse bugetului – uriașe.

„Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari este estimat, în acest moment, la suma de 119.495.866,4 lei (26.554.636 euro) la care se adaugă un potențial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților: SC Dormarbib Group SRL, Idvu Constantin Florin, Matei Nicolae, Manu Vasile Alexandru și Căpățână Victoria.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se încheie comunicatul DNA.


760.000 de euro a încasat Săgeata Năvodari din drepturi TV pentru participarea la ediția 2013-2014 a Ligii 1

Parteneri
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Mediafax
Sportivul 'Iron Man' din Craiova îl va înfrunta pe Tamaș la Survivor 2026! Se anunță război în toată regula la Antena 1: ei sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu
Cancan.ro
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Adevarul.ro
Clubul trecut prin faliment a ajuns să fie evaluat la "50 de milioane" de euro! Acum cinci ani nu era în Superliga: "În următorii doi ani vrem titlul" | EXCLUSIV
Orangesport
Electrocasnicul care consumă într-un singur minut cât 300 de becuri deschise simultan. Este cea mai mare pagubă la casa omului, dar majoritatea românilor îl au
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Râzi cu lacrimi
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Descopera.ro
E mega-scandal în lumea fotbalului. Ogica îl acuză pe controversatul arbitru Chivulete că i-a 'spart casa': 'Mizerie, mi-ai îmbârligat femeia!'
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Cel mai nou joc din universul Harry Potter este acum disponibil în mod gratuit!
Go4Games
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Promotor.ro