David Popovici a fost la înălțime la Paris, la Campionatele Europene, iar Răzvan Florea așteaptă o prestație de excepție din partea acestuia și în finala probei de 100 de metri liber.
Florea lasă de înțeles că Popovici trebuie să înceapă foarte bine cursa de miercuri, în care se va lupta mai ales cu Egor Kornev.
Așa cum era de așteptat, lumea sportului din România a fost iar cu ochii pe David Popovici, mai ales că acesta este în formă maximă în capitala Franței.
Prestația de marți seara nu l-a surprins pe fostul mare sportiv Răzvan Florea, care a însă a remarcat un detaliu interesant, cu ochiul specialistului care a fost la înălțime în competiții importante.
David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala la 100 metri liber de la Europene, 46.72, record al competiției.
„Știam că o să meargă bine după ceea ce am văzut dimineața. David a mai prins experiență. Se vedea că mai e crispat din când în când la competițiile importante, chiar dacă David este super consacrat”, a mărturisit Răzvan Florea, pentru ProSport.
„În seara asta, el mi s-a părut super dezinvolt. I se potrivește mănușă ceea ce are de făcut la Campionatele Europene. Iar dacă își revine și se odihnește bine și se simte bine, atunci poate să ciocănească la recordul mondial. Oricum, toată lumea este alături de el acolo”, este convins cel care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2004.
David Popovici lowers his own Championship Record in the Men’s 100m Free semis 🔥🇷🇴#EuropeanAquatics #Swimming #Paris2026 pic.twitter.com/YzNeCIuRUb
— European Aquatics (@EuroAquatics) August 11, 2026
David Popovici va avea parte acum de o bătălie grea în lupta pentru medalia de aur, rivalul său la Paris urmând să fie rusul Egor Kornev. Acesta a făcut spectacol în proba de 50 de metri fluture și a luat medalia de aur chiar înainte să-l înfrunte pe Popovici.
Răzvan Florea crede că un start bun al lui David Popovici poate cântări enorm în stabilirea rezultatului final.
„Depinde cum pleacă mâine seară. Sunt convins că în cazul în care rusul merge bine, David va merge și mai bine. Important este să-l sperie, între ghilimele, în primii 50 de metri. Sau măcar în primii 30 de metri”, a mai spus fostul mare sportiv.
Egor Kornev shocks the French crowd, beating Grousset to 50m Fly gold! 👏#EuropeanAquatics #Swimming #Paris2026 pic.twitter.com/BO7GjH50lp
— European Aquatics (@EuroAquatics) August 11, 2026