După ce a fost dat afară de către Gigi Becali (68 de ani) de la FCSB, Vlad Chiricheș (36) schimbă gazonul cu banca tehnică.
Ulterior încheierii activității de fotbalist profesionist, ex-fundașul roș-albaștrilor și al naționalei României face primii pași către o carieră de antrenor. Chiricheș a ajuns la Coverciano, urmând cursurile necesare pentru obținerea licenței UEFA B.
Chiar dacă o etapă uriașă din viața sa a ajuns la final, Vlad Chiricheș nu se îndepărtează de sportul iubit. Potrivit informațiilor prezentate pe site-ul trumedia.ro, el a început pregătirea pentru a deveni antrenor.
Ca o paranteză, Mihai Stoica (61) a declarat recent că Vlad Chiricheș plănuiește să urmeze acest drum: „Nu există varianta ca Vlad Chiricheș să rămână în club (n.r. – în rol de director sportiv). Nu cred că va juca în continuare. Cred că va abandona activitatea competițională. Vrea să devină antrenor”.
Revenind, în această perioadă, ex-stoperul se află la Coverciano, unde e localizat centrul tehnic al Federației Italiene de Fotbal.
Chiricheș participă la un curs care a debutat în data de 13 iulie 2026, conform publicației citate anterior. Întregul program are o durată de 152 de ore, 116 dintre acestea fiind organizate cu prezență fizică, iar restul, în format online.
Surse aflate în preajma lui Chiricheș au transmis că acesta „își dorește foarte mult să devină antrenor”. S-a mai spus că fostul internațional român e cazat în „hotelul de la Coverciano”, dar și că el „vine zilnic la cursuri”.
Pentru această ediție a programului organizat în Italia, fiecare cursant plătește 500 de euro cu titlul de contribuție. Asociația Fotbaliștilor Italieni acoperă restul cheltuielilor de organizare.
Partea desfășurată la Coverciano e programată în perioada 13-31 iulie. Apoi, pentru participanți va urma partea online, în luna septembrie, iar examenul final este prevăzut pentru 26 și 27 octombrie.
O bună bucată din cariera lui Chiricheș a fost consumată în Italia. Românul a jucat la Sassuolo, la Napoli și la Cremonese. Vlad Chiricheș a strâns peste 100 de meciuri în Serie A, marcând cinci goluri și furnizând o pasă decisivă.
Ultima sa experiență ca fotbalist e cea de la FCSB, întinsă pe trei ani. El s-a întors în Capitală în iulie 2023, în urma despărțirii de Cremonese. Cel din urmă meci al său în tricoul roș-albastru a fost cel cu Farul, jucat în luna aprilie, scor 3-2 pentru bucureșteni, în play-out-ul Superligii. Vlad Chiricheș s-a accidentat în respectivul duel, iar Gigi Becali s-a bucurat de problema lui medicală.