Daniel Pancu vrea la Universitatea Craiova. „Am mai discutat cu patronul. În viitor voi antrena acolo!”

Daniel Pancu vrea la Universitatea Craiova. „Am mai discutat cu patronul. În viitor voi antrena acolo!”
  • Publicat:

Daniel Pancu a fost demis de la Poli Iași după ce echipa din Copou ajunsese în zona de jos a clasamentului, dar fostul atacant recunoaște că vrea să o pregătească pe Universitatea Craiova.

Daniel Pancu nu este pus la punct cu situația de la Craiova, echipă care a rămas fără antrenor după plecarea lui Corneliu Papură, dar este sigur că o să ajungă să o pregătească pe formația din Bănie la un moment dat.

Mai mult, Daniel Pancu susține că a mai discutat cu Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, dar doar pentru că și-a dorit să transfere de la gruparea oltenilor.

Daniel Pancu vrea la Universitatea Craiova

,,Nu ştiu nimic despre situaţia de la Craiova. Nu ascund că am mai discutat cu patronul, am avut nevoie de jucători de acolo, dar nu s-a concretizat că nu aveam resursele financiare. Cred că în viitor voi antrena şi Craiova, a declarat Daniel Pancu, pentru looksport.ro.

La începutul lunii noiembrie a anului 2020, după ce Cristiano Bergodi s-a despărțit de Universitatea Craiova, Daniel Pancu a fost unul dintre antrenorii aflați pe lista lui Mihai Rotaru pentru a-l înlocui pe antrenorul italian. La acel moment, fostul internațional al României declara că nu este suficient de pregătit să o antreneze pe gruparea din Bănie.

,,Legat de Universitatea Craiova, nu sunt cu capul în nori să mă văd suficient de pregătit să iau titlul. Deoarece Craiova trebuie să ia campionatul.  Peste vreo doi ani mai vorbim despre mine într-o astfel de situaţie, poate şi mai repede, dar nu acum. În acest moment sunt dedicat 200 la sută proiectului de la Iaşi„, spunea Daniel Pancu.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele