Daniel Oprița face anunțul momentului despre situația Stelei: „Nu prea mai este timp să rezolvăm cu patronatul și e posibil să nu putem promova din primul an!” | EXCLUSIV

Daniel Oprița face anunțul momentului despre situația Stelei: „Nu prea mai este timp să rezolvăm cu patronatul și e posibil să nu putem promova din primul an!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a promovat în Liga 2, dar Adrian Bumbescu a detonat „bomba” în Ghencea. „Militarii” nu vor avea drept de promovare în Liga 1 deoarece privatizarea clubului roș-albaștrilor nu se va putea face la timp pentru a obține dreptul de a juca în primul eșalon, în cazul în care formația lui Daniel Oprița se va situa în campionatul următor al ligii secunde pe unul dintre primele două locuri. Informația a fost întărită pentru ProSport chiar de către antrenorul principal al echipei.

Visul ultrașilor din Peluza Sud Steaua de a putea reveni pe stadioanele din Liga 1 după doar un sezon din Liga 2 este pe cale să se năruiască încă din start. Primul oficial al roș-albaștrilor care a înfipt pumnalul în inima propriilor suporteri a fost chiar Adrian Bumbescu. N-am depus de la început un proiect pentru Liga 1. Din ce știu eu, doi ani de zile nu vom putea promova. Societatea va fi privatizată, dar nu s-au făcut alte demersuri necesare”, a spus Bumbescu.

ProSport a luat legătura cu Daniel Oprița, antrenorul principal al Stelei, iar fostul atacant al roș-albaștrilor a confirmat cele spuse de Adrian Bumbescu, ba chiar a afirmat că și el știa acest lucru înainte de disputarea barajului cu Afumați.

Daniel Oprița face anunțul momentului despre situația Stelei: „Nu mai este timp să rezolvăm cu patronatul”

Contactat de către ProSport, Daniel Oprița a acceptat să vorbească despre situația actuală a Stelei. „Am văzut și eu ceea ce a declarat nea Adi Bumbescu și vă pot spune că știam și eu aceste lucruri. Însă, noi cei de la echipă trebuia să ne concentrăm doar pe partea sportivă și pe ceea ce aveam noi de făcut pe teren.

Din câte am înțeles nu prea mai este timp să demarăm toate procedurile pentru privatizare sau aducerea unui patronat la club ca să ne putem încadra în toate chestiunile legale în vederea obținerii dreptului de promovare încă din primul sezon de Liga 2. Asta este situația, iar eu nu am ce face mai mult de atât. Este foarte posibil să nu avem dreptul de promovare încă din primul an de B. Eu acest lucru îl știu acum”, a spus Oprița.

Steaua a trecut în dublă manșă de Afumați, scor general 4-1!

Pe plan sportiv, Steaua a defilat în sezonul trecut în Liga 3. La cele două meciuri de baraj „militarii” nu au avut nicio emoție și s-au impus fără drept de apel în dubla manșă cu Afumați, scor general 4-1. După ultimul joc al roș-albaștrilor cu Afumați, Peluza Sud Steaua a declanșat fiesta în Ghencea, acolo unde ultrașii au sărbătorit promovarea pe noul stadion.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele