Daniel Oprița e ca și semnat cu Sepsi. Ce variantă de antrenor are George Ogăraru pentru Steaua. EXCLUSIV

Daniel Oprița e ca și semnat cu Sepsi. Ce variantă de antrenor are George Ogăraru pentru Steaua. EXCLUSIV
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Daniel Oprița (43 de ani), antrenorul celor de la Steaua București din ultimele șase sezoane, e ca și semnat cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, în ciuda faptului că mai are contract cu „militarii” până la data de 30 iunie 2026.

În exclusivitate pentru ProSport, Oprița anunțase încă de la începutul lunii că se gândește să părăsească gruparea roș-albastră în eventualitatea în care problemele legate de promovare nu se rezolvă.

Daniel Oprița se desparte de Steaua București și e ca și semnat cu Sepsi OSK. George Ogăraru face eforturi pentru a-i găsi înlocuitor

Colaborarea dintre secția de fotbal a clubului Steaua București și Daniel Oprița se va termina, într-un final, după nu mai puțin de 6 ani.

Oprița i-a preluat pe „militari” în iulie 2019, iar ulterior a reușit câteva sezoane remarcabile la cârma echipei, terminând inclusiv pe locuri direct promovabile. Avem aici exemplul de la finalul stagiunii 2022 – 2023, când Steaua a câștigat play-off-ul din Liga 2, dar și pe cel din actualul sezon, în care „militarii” au încheiat pe 2, la două puncte de FC Argeș.

Cu toate acestea, Steaua va lua startul și în sezonul 2025 – 2026 tot în eșalonul secund, deoarece nu are drept legal de a promova.

Daniel Oprița a fost dorit în Superliga în iarna trecută, la Oțelul Galați mai precis, însă continuat să colaboreze cu clubul Armatei.

Totuși, în mai, prin intermediul unei reacții pe care a oferit-o pentru ProSport, Daniel Oprița a spus că în cazul în care Steaua nu își va rezolva problemele legale pentru dreptul de promovare, atunci va lua în serios opțiunea de a părăsi clubul.

Și inevitabilul pare să se întâmple. Daniel Oprița e ca și semnat cu Sepsi OSK. Sursele ProSport susțin că plecarea antrenorului de la Steaua a deschis o adevărată „luptă” pentru viitorul tehnician al clubului și direcția pe care acesta o va da.

Unul dintre cei care ar fi venit cu o variantă de înlocuire a lui Oprița este George Ogăraru, care ar susține numirea lui Laurențiu Diniță în funcția de antrenor principal. În plus, formația roș-albastră ar urma să primească o „infuzie” importantă de fotbaliști din academie. Acest traseu nu coincide, însă, cu dorința suporterilor, care au visuri mult mai mărețe, pe care le vom prezenta într-un material viitor.

Cert este că George Ogăraru, la fel cum a făcut-o mai mereu, se implică activ în reorganizarea clubului care e planificată pentru vara anului 2025.

Laurențiu Diniță a fost antrenor la Concordia Chiajna, CS Balotești și Alexandria, printre altele. Ultima funcție pe care a ocupat-o a fost de antrenor secund la AFC Turis, în intervalul noiembrie 2020 – februarie 2021.

Sepsi atacă promovarea

Din nefericire pentru Daniel Oprița, la fel ca Steaua București, și el va începe sezonul 2025 – 2026 tot în Liga 2.

Sepsi a retrogradat în eșalonul secund, după ce a pierdut dramatic în ultima rundă a play-off-ului din stagiunea proaspăt încheiată.

Totuși, Oprița va avea acum oportunitatea de a culege roadele muncii sale, deoarece alături de Sepsi poate promova la finalul primăverii de anul viitor. De altfel, acesta este și obiectivul clubului covăsnean, care promite să investească în continuare:

Nu lăsăm clubul fără stăpân acum, începem din Liga 2, vedem la ce jucători renunț, ce jucători mai aducem. Un lucru e clar, cine nu își dă sufletul, nu are ce căuta la Sepsi. Au fost 8 ani frumoși, fiecare vis se termină odată. Dar eu totuși sper că acest vis s-a terminat doar momentan”, Laszlo Dioszegi, la postul de televiziune Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania