Acasa » Fotbal Intern » Daniel Oprița, dezvăluri despre situația cruntă în care se află Steaua București: „Nu mai putem lua jucători!”

Daniel Oprița, dezvăluri despre situația cruntă în care se află Steaua București: „Nu mai putem lua jucători!”

Daniel Oprița, dezvăluri despre situația cruntă în care se află Steaua București: „Nu mai putem lua jucători!”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

La doar o zi după victoria cu ACSM Reșița, scor 2-1 în etapa 4 din Liga 2, Daniel Oprița (44 de ani) a oferit noi detalii despre situația cruntă în care se află echipa sa.

Steaua București evoluează în continuare în competiție fără drept de promovare în Superliga și se pare că în 2025-2026 lucrurile nu mai stau grozav nici din punct de vedere financiar.

Daniel Oprița surprinde din nou cu sinceritatea sa. Reacție nouă despre drama pe care o trăiește la Steaua

Steaua București a debutat în sezonul 2025-2026 din Superliga într-o notă foarte pozitivă, cu trei victorii și un rezultat de egalitate înregistrate în primele patru etape.

„Militarii” le-au învins pe Tunari (3-1), Concordia Chiajna (4-1) și ACSM Reșița (2-1), iar singura remiză au consemnat-o în fața rivalei CS Dinamo, 0-0. După meciul din urmă menționat, Daniel Oprița a făcut show la conferință și s-a plâns că s-a terminat bugetul de transferuri. De asemenea, antrenorul a fost ironic și a lăsat de înțeles că a ajuns să fie exasperat de situația organizatorică a clubului, care nu permite din punct de vedere legal promovarea în Superliga. Iar asta se întâmplă pentru al cincilea sezon consecutiv.

După meciul cu ACSM Reșița, din runda precedentă, a părut că lui Daniel Oprița i-a mai revenit optimismul, însă a fost doar o iluzie dată de faptul că fotbaliștii săi s-au impus în inferioriate numerică, iar Bogdan Chipirliu a făcut un joc bun.

La o zi după fluierul final din Ghencea, Oprița a revenit cu o nouă serie de declarații în spațiul public și de data aceasta a optat din nou pentru tonul apăsător utilizat după partida cu Dinamo:

„Nu mai avem buget de salarii să mai putem lua jucători. Știam de la început, așa ne-am încadrat în bugetul care ni s-a dat. Chiar mai aveam nevoie, schimbări nu am. Nu prea avem soluții, acum, după accidentarea lui Beța, și mai… Știam lucrul ăsta, doar că s-au aglomerat acum meciurile astea, și meciuri grele. Nu știu dacă se mai poate întâmpla ceva, nu cred. Pentru jucătorii care sunt sub contract acum ne încadrăm. Doar că ăsta a fost bugetul care ni s-a dat. (n.r. – Ce obiectiv are în Cupa României?) Mai întâi să intrăm în grupe. Avem încredere, nu e nicio problemă până la urmă, dar știm că UTA, chiar am spus când am văzut UTA, când m-am uitat la tragere, să trecem de asta și…”, a declarat Daniel Oprița, citat de Fanatik.

Ce spune despre oferta pe care a avut-o în vară

În vară, Daniel Oprița a fost dorit pe banca lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe, grupare care a retrogradat din Superliga la capătul stagiunii 2024-2025, dar care își propune să promoveze imediat. Antrenorul Stelei și-ar fi dorit să accepte propunerea venită din Covasna, dar mai are contract cu Steaua și șefii CSA nu i-au permis să plece:

„Nu aș vrea să vorbesc despre asta, că am rămas aici și… Dar eu mi-am dorit, am fost în discuții, la momentul ăla eram gata la Sepsi, deci înseamnă că mi-am dorit. Dacă nu s-a rezolvat, acum sunt aici, nu mai pot să spun că îmi pare rău, pentru că am adus jucătorii pe care i-am adus, am format aici o echipă și trebuie să mă gândesc numai aici. Nu mai contează ce a fost, mă uit la viitor. Normal că este (n.r. frustrant), îi văd și pe ceilalți (n.r. antrenori), unii au terminat în spatele meu și sunt la Liga 1. Normal că tu rămâi pe loc și e clar că mi-aș fi dorit și să fiu acolo. M-am legat așa și de grupul ăsta, de club, mi-aș fi dorit să fiu cu Steaua în prima ligă, așa era cel mai frumos și cel mai bine”, a completat Oprița.

Daniel Oprița se află pe banca Stelei din iulie 2019. Cu el la comandă, în Liga 2, „militarii” au terminat pe locurile 4, 1, 8 și 2.