Dan Petrescu ar avea probleme foarte mari de sănătate, iar Gino Iorgulescu a recunoscut că n-a mai avut puterea să discute cu fostul mare jucător al naționalei României.
Cei doi se cunosc bine din perioada în care Dan Petrescu a jucat și apoi a antrenat-o pe FC Național, iar de atunci relațiile au fost excelente.
După ce a părăsit banca tehnică a celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu a ieșit complet din prim-plan, iar problemele de sănătate l-au transformat serios pe „războinicul” care a făcut senzație în Gruia.
Gino Iorgulescu este profund afectat de situația prin care trece Dan Petrescu. Președintele LPF a recunoscut că starea în care s-ar afla tehnicianul care a scris istorie cu CFR Cluj este foarte gravă.
„A jucat la mine și l-am avut și antrenor la mine la FC Național. Eu eram și prieten cu ei. Îți creează un disconfort (n.n. când afli de problemele de sănătate ale lui Dan Petrescu). Se zbârlește pielea pe mine”, a recunoscut Gino Iorgulescu, pentru ProSport.
„Aveam și am o relație bună cu el! De când am aflat că e foarte grav, n-am mai vorbit. Nu știu ce să-i zic, e o situație delicată”, a punctat președintele LPF.
Gino Iorgulescu lasă de înțeles că situația lui Dan Petrescu s-ar putea complica și mai mult și nu este exclus ca acesta să facă și chimioterapie pentru a trece peste această perioadă delicată.
„Doamne ajută să se facă bine, să fie un remediu. Exact diagonosticul nu îl știu, dar am înțeles că este foarte grav. Face chimioterapie, nu știu ce face”, a completat Gino Iorgulescu.
Președintele LPF crede că Petrescu a fost afectat și de ceea ce se întâmplă la CFR Cluj, acolo unde problemele financiare sunt tot mai mari.
Ultimul meci al lui Petrescu pe banca formației din Gruia a fost meciul retur cu Hacken, în care formația din Gruia a încasat nu mai puțin de șapte goluri, luându-și astfel adio de la prezența în Conference League.
„Iei campionatul de cinci ori și te trezești la un moment dat că jucătorii nu sunt plătiți și trebuie să gestionezi tu ca antrenor chestia asta. Ca antrenor, trebuie să îi ai la zi plătiți ca să ai de ce să îi forțezi”, a subliniat Iorgulescu, referindu-se la problemele financiare ale lui Nelu Varga.