Dan Petrescu, exasperat: „Dacă mai pleacă și ei, aruncăm mănușa!” Antrenorul anunță încă două transferuri

Dan Petrescu, exasperat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj se apropie de finalul cantonamentului de la Oliva Nova, din Spania. Ardelenii vor întâlni rivala FCSB în primul meci de la reluarea Ligii 1. Dan Petrescu simte deja tensiunea și se declară îngrijorat de rezultatele echipei.

CFR Cluj a pierdut încă un amical în Spania, 0-1 cu Setif, din Algeria. Dan Petrescu își arată nemulțumirea, cu atât mai mult cu cât mult trâmbițatul transfer al lui Alex Chipciu nu îi poate fi de ajutor deocamdată.

Dan Petrescu a declarat după meci că nu își amintește vreun cantonament în care să fi pierdut meciurile amicale. Antrenorul care a adus la Cluj două titluri consecutive se teme că i-ar putea pierde și pe Djokovic și Omrani, dar anunță și două veniri:

„Dacă mai pleacă și Djokovic și Omrani, aruncăm mănușa și nu mai vrem nimic. Mai vin doi jucători până la începutul campionatului, dar nu vă spun pe ce posturi”, a declarat Dan Petrescu.

Damjan Djokovic a fost subiectul unui posibil transfer la Gaziantep, acolo unde era dorit de Marius Șumudică. Mijlocașul a cerut să fie lăsat să plece în cazul unei oferte consistente. În plus, Billel Omrani este curtat insistent din Anglia.

CFR suferă fără Culio. Un jucător ca el nu găsești indiferent câți bani ai, e rar, unic.
Dan Petrescu

CFR Cluj va juca sâmbătă cu Emelec, campioana Ecuadorului

AMICALE CFR

CFR Cluj – Setif 0-1
CFR Cluj – Dundalk FC 2-1
CFR Cluj vs. SV Wehen Wiesbaden 1-1
CFR Cluj – Hostein Kiel 1-2

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…