Dan Petrescu e sătul de accidentările lui Daniel Bîrligea: „E a zecea ruptură de când a venit la CFR. L-am dus peste tot, a făcut o mie de analize”

Dan Petrescu e sătul de accidentările lui Daniel Bîrligea: „E a zecea ruptură de când a venit la CFR. L-am dus peste tot, a făcut o mie de analize”
  • Publicat:

CFR Cluj a câștigat cu 5-2 contra Petrolului. A fost etapa cu numărul 27 din Superliga și s-a disputat pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești. După meci, Dan Petrescu a declarat că este deranjat de faptul că Bîrligea se accidentează mult prea des.

Dan Petrescu este speriat de ce îl așteaptă: „Sunt puține soluții, avem multe meciuri, nu știm ce vom face

CFR a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 5-2, iar ardelenii au marcat prin Ciprian Deac (11), Daniel Bîrligea (49), Rangelo Janga (66), Anton Maglica (73) și Nana Boateng (80). Singurele două goluri ale Petrolului au fost marcate de Mario Bratu (77) și Stefan Purtic în minutul 83.

Dan Petrescu susține că Bîrligea se accidentează mult prea des și acest lucru îl deranjează foarte mult. Tehnicianul campioanei României spune că a făcut tot posibilul pentru a-i reduce accidentările jucătorului, însă a fost în zadar. Acest lucru a devenit o problemă pentru clujeni deoarece au multe meciuri de jucat și au mult prea puține opțiuni pe banca de rezerve.

Sunt supărat că Bîrligea s-a accidentat. Sunt puține soluții, avem multe meciuri, nu știm ce vom face în continuare. La under-21 sunt probleme. Doar Petrila și Bîrligea sunt jucători care au evoluat, restul sunt jucători de lot. Vine un meci foarte greu, cu o echipă care se odihnește șapte zile.

Nu avem timp să ne refacem, e clar. Asta e, plătim prețul pentru meciul cu Lazio. Eram sigur că Bîrligea marchează. S-a rupt imediat după ce a dat gol, nici el nu înțelege cum. E a zecea ruptură de când a venit la CFR. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg. L-am dus peste tot, a făcut o mie de analize, tot degeaba”, a declarat Dan Petrescu.

Dan Petrescu este supărat după meciul cu Petrolul: „Cine ia două goluri nu ia campionatul. Nu sunt mulțumit”

În ciuda faptului că echipa lui a marcat 5 goluri, antrenorul clujenilor crede că apărarea lui s-a relaxat prea mult și că nu trebuia să încaseze cele două goluri. „SuperDan” susține că nu i s-a acordat o lovitură de la 11 metri și a contestat sistemul VAR.

„Mă bucur că am marcat cinci goluri, puteam să marcăm mai multe, dar adversarul a fost foarte bine organizat în prima repriză. Păcat că nu am primit penalty. E a doua oară în acest campionat când CFR primește penalty de la VAR, dar arbitrul nu îl dă.

Eu nu mai înțeleg nimic cu VAR-ul. De ce l-au mai pus? Bine că nu a influențat scorul. Dacă influența scorul, nu era bine pentru noi și pentru nimeni. Și sunt supărat că am luat două goluri, de aia sunt supărat.

Dacă luăm două goluri nu luăm campionatul. Ei sunt fericiți, bravo lor, și eu sunt fericit, dar cine ia două goluri nu ia campionatul. Nu sunt mulțumit că ne-am relaxat. Campionatele le câștigă apărarea, nu atacul”, a mai spus Dan Petrescu.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…