Dan Petrescu, despre principalul obiectiv de la CFR Cluj. „Sunt bărbat și știu în ce am intrat!” | VIDEO

  • Publicat:

Dan Petrescu a susținut o conferință de presă în care a dezvăluit care este principalul său obiectiv de la campioana României.

„Bursucul” este conștient că va avea o misiune mai dificilă decât în precedentele aventuri pe banca tehnică a formației din Gruia și a explicat de ce a ajuns la această concluzie.

Totodată, Dan Petrescu a dezvăluit că se aștepta să revină la campioana României și susține că și-a propus să câștige toate meciurile cu CFR Cluj, să adune cât mai multe trofee și să facă performanță alături de formația din Gruia.

Dan Petrescu, despre principalul obiectiv de la CFR Cluj

Antrenorul principal al ardelenilor a vorbit și despre momentul în care îi va întâlni pe jucătorii de la CFR Cluj și susține că are așteptări foarte mari de la fotbaliștii campioanei României.

„Parcă nici nu am plecat de aici. Și când am intrat în biroul în care am stat trei ani jumătate mă gândeam că ce bine e că m-am întors, dar parcă nici nu am plecat. E clar că am avut o perioadă extraordinară la Cluj, m-am simțit excelent. Eu am zis când am plecat că sunt convins că mă voi întoarce, dar nu credeam că o să se întâmple atât de repede. Din fericire pentru mine oferta a venit mai repede decât mă așteptam. Sunt aici ca să muncesc, să încerc să realizez tot ce își doresc cei de la Cluj. Încerc să câștigăm meciuri, trofee și să facem performanță. Ăsta este motivul care m-a făcut să vina ici.

Știu ce pretenții au cei de la CFR Cluj, dar și ce presiune este aici, e și normal pentru că tot timpul se vrea victoria. Știu în ce am intrat, e mai  greu decât prima dată când am venit deoarece atunci am venit de la început, am putut să aleg jucătorii, am putut să fac pregătirea fizică, cantonamentele, mi-a fost mult mai ușor. Acum am ajuns puțin cam târziu, cu transferurile a fost cam greu, nu am mai găsit poate ceea ce mi-aș fi dorit eu 100%, dar nici pregătirea nu am putut să fac. Asta nu e o scuză dacă nu o să am rezultate. Sunt bărbat și știu în ce am intrat. Sunt convins că nu contează stilul de joc sau ce voi face, ci rezultatele pentru că aici asta se dorește”, a spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu: „Trebuie să vorbim mai puțin și să facem mai mult!”

„De abia aștept să mă întâlnesc cu jucătorii. Eu sunt un antrenor dur, cer foarte mult de la jucătorii mei, dar avem o relație excepțională. Le dau foarte mult, dar le și cer. Mi-a fost foarte dor de atmosferă, de jucători. Abia aștept să vorbesc cu ei, să îi îmbrățișez. Trebuie să vorbim mai puțin și să facem mai mult”, a mai spus Dan Petrescu.

Ce se întâmplă cu jucătorii care nu prind lista UEFA

Dan Petrescu a vorbit și despre jucătorii care nu vor prinde lista UEFA pentru grupele Conference League și a transmis ce decizie a luat.

„Eu nu am renunțat la nimeni. Astea sunt povești de presă. Nu am renunțat la nimeni. Dan Petrescu trebuie să decidă un loc de 23 de jucători pe care trebuie să îl trimită la UEFA. Nu am mai multe soluții, nu putem să punem mai mulți jucători. Nu am decis 100%, vreau să văd antrenamentul de azi și o să iau o decizie. O să pun jucătorii pregătiți, pe care îi cunosc, îi știu, și nu vor fi accidentați. Asta nu înseamnă că renunț la cineva. Niciun jucător nu a fost pus pe liber. Poate un jucător s-a înțeles cu altă echipă”,  a mai spus antrenorul CFR-ului.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz