Dan Petrescu a primit titlul de cetățean de onoare al județului Cluj. „Rar mi s-a întâmplat să fiu așa de emoționat ca acum” | VIDEO

Redactor:
Sorin Barbu
  • Publicat:

Dan Petrescu a plecat de la CFR acum nouă zile, dar a fost numit cetățean de onoare al județului Cluj. Oficialitățile din județ s-au gândit că în acest fel îi aduc o mică răsplată pentru performanțele sale. Fostul antrenor al echipei din Gruia a fost foarte emoționat la ceremonie și a spus că își dorește să se întoarcă la Cluj.

Dan Petrescu a fost numit cetățean de onoare al județului Cluj. Oficialitățile s-au gândit că în acest fel îi mulțumesc pentru performanțele obținute pe banca CFR-ului, dar și pentru cariera de jucător. „Bursucul” nu a fost lăsat singur la această ceremonie. Ioan Ovidiu Sabău și Cristian Panin i-au fost alături. În timpul ceremoniei, pe un ecran au fost difuzate imagini din cariera de jucător, dar au fost ilustrate și performanțele din cariera de tehnician.

„Nu mi-am pregătit un discurs, cum a făcut Neluțu (n.r.- Sabău). Dar cred că ar fi trebuit pentru că sunt mult mai emoționat aici decât în fața jucătorilor. Este un moment special din viața mea, rar mi s-a întâmplat să fiu așa de emoționat ca acum.

Am mai avut succese, trofee, am fost apreciat peste tot unde am fost ca jucător, nu numai la Chelsea și nu numai în România, iar ca antrenor la fel, cred că mi-am făcut datoria. Sunt onorat să mă aflu aici”, a spus antrenorul care a câștigat trei campionate cu CFR Cluj.

„Sigur mă voi întoarce la Cluj”

Dan Petrescu le-a mulțumit jucătorilor și le-a urat succes cu noul antrenor. Nu a exclus posibilitatea unui nou contract cu CFR Cluj.

„Le mulțumesc tuturor jucătorilor pe care i-am antrenat în ultimii trei ani și cu care am reușit performanțe fantastice. Dar succesele cele mai mari au venit în afara terenului, unde am cunoscut niște oameni fantastici, oameni care au stat cu mine și la bine și la greu. Dacă înainte știam că am o casă în București, acum e clar că am o altă casă și în Cluj, mă simt clujean pentru faptul că am stat trei ani de zile aici.

Nu e ușor să stai trei ani de zile ca antrenor în România pentru că e foarte greu să menții standardul. Sigur mă voi întoarce la Cluj, nu știu dacă din postura de antrenor, dar este posibil, în viață nu știi niciodată ce se întâmplă. Vreau să mulțumesc tuturor. Mulțumesc, Cluj!”, a mai declarat Dan Petrescu. (VIDEO AICI)

Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a intervenit

Cine este interlopul care şi-a uitat pistolul într-o cabină de probă

Este OFICIAL: Regula golului în deplasare va fi desfiinţată. Anunţul UEFA

Tensiuni inainte de „optimile” Euro 2020! Wijnaldum ameninta ca va iesi de pe teren la Budapesta. Ce il nemultumeste

Cum arată soția fotbalistului spaniol Cesc Fàbregas în costum de baie

Feli își dorește să adopte un copil! Cântăreața e decisă. “Este una din misiunile mele pe acest pământ”

Bombă în Guvern, Cîţu a semnat demiterea. Decizia a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial

Vibrația zilei de 25 iunie. Liber la cumpărături, dar atenţie la excesele alimentare

„Sunt speriat! Vă rog, un tratament...” Celebrul rocker suferă de cancer

Aventura de la SERVICIU. Cei care lucrează în aceste domenii își ÎNȘALĂ frecvent partenerii

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

Alex Piţurcă a "marcat" la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

HOT! Delia arată mai bine ca niciodată. Cum s-a fotografiat de curând. Nu ai voie să ratezi aşa ceva!

GERMANIA trimite o undă de șoc în România! Chiar ne pregătim de război?!

Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă

Novak Djoković și-a vândut locuința din Miami. Cum arată apartamentul de 6 milioane de dolari

Noul Volkswagen Polo: Dotarea care reprezintă o premieră pentru mașinile din clasa mică

Cum arată căsuța de 50.000 de dolari în care s-a mutat miliardarul Elon Musk

Energia electrică a atins cel mai mare preţ înregistrat vreodată pe piaţa spot din România

BANCUL ZILEI – Amor nebun cu vecina, din răzbunare!

Ungurii au „murit“ în picioare: Ce a spus comentatorul ESPN după prestaţia lor eroică la Euro 2020

Germania caută cu disperare muncitori şi nu găseşte. Meseriile care vă asigură un job în Germania

Fiica lui Michael Jackson, dezvăluire șocantă despre un incident petrecut alături de tatăl ei

Ilie Năstase, dezvăluiri după împăcarea cu Ioana Simion: „Nu a fost simplu să o conving că voi face ce am convenit împreună”

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Un român a creat o Dacia Logan care i-ar fi speriat pe cei de la BMW. Din păcate, lumea a uitat de mașina asta

FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul de rapiță

FOTO. Inna, imagini demențiale! Și-a arătat formele complet în costum de baie