Dan Petrescu a dezvăluit numele fotbaliștilor care pleacă de la CFR Cluj. „Deja sunt foarte mulți! Trebuie să ne orientăm, să luăm 7-8 jucători!”

Dan Petrescu a dezvăluit numele fotbaliștilor care pleacă de la CFR Cluj. „Deja sunt foarte mulți! Trebuie să ne orientăm, să luăm 7-8 jucători!”
  • Publicat:

Dan Petrescu a dezvăluit numele ceșpr șase jucători de la CFR Cluj care pleacă de la campioana României.

CFR Cluj a câștigat cel de-al 5-lea titlu consecutiv în Liga 1, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, scor 2-1, iar Dan Petrescu a început deja curățenia la formația din Gruia.

„Bursucul” a anunțat că se desparte în această vară de Billel Omrani, Mateo Susuc, Ovidiu Hoban, Lovro Cvek, Cristian Neguț și Kristian Dimitrov. Primii trei și-au încheiat contractele, iar ceilalți trei vor reveni la echipele de la care au fost împrumutați.

Dan Petrescu a dezvăluit numele fotbaliștilor care pleacă de la CFR Cluj

După ce CFR Cluj s-a despărțit de șase jucători, Dan Petrescu a anunțat că dorește să transfere 7-8 fotbaliști „care au jucat anul trecut și care au mai câștigat trofee”.

„Avem o idee ce jucători vrem. A plecat Susic, care termină contractul. Omrani și Hoban pleacă, termină contractul. Dimitrov, Lovro și Neguț au venit împrumut, termină împrumutul. Deja sunt foarte mulți jucători care termină contractul și pleacă.

Acum trebuie să ne orientăm, să luăm 7-8 jucători. Vreau fotbaliști care au jucat anul trecut și care au mai câștigat trofee înainte”, a spus Dan Petrescu, într-un interviu pentru PRO TV.

Billel Omrani și Mateo Susic, jucători de bază la CFR Cluj

  • Ovidiu Hoban (39 de ani) – 133 meciuri, 7 goluri, 9 asisturi
  • Kristian Dimkitrov (25 de ani) – n-a jucat niciun meci pentru CFR Cluj deși a semnat pe 7 februarie 2022
  • Mateo Susic (31 de ani) – 115 meciuri, două goluri, 6 asisturi
  • Lovro Cvek (26 de ani) – două meciuri
  • Billel Omrani (28 de ani) – 209 meciuri, 47 de goluri și 42 de asisturi
  • Cristian Neguț (26 de ani) – 8 meciuri, un gol, o pasă decisivă
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup