Dan Alexa, inspirat de Răzvan Lucescu în cariera de antrenor. „Mi-a spus asta de față cu toată lumea. A fost o lecție de viață” | VIDEO Exclusiv ProSport Live

Dan Alexa și-a început cariera de antrenor la câteva luni după ce „a agățat în cui” ghetele de fotbalist. Acum pregătește Rapidul pentru a doua oară în carieră și spune că drumul său a fost influențat de unul dintre tehnicienii care au scris o pagină importantă în istoria formației giuleștene.

Dan Alexa face o reverență în fața lui Răzvan Lucescu. A fost antrenorul care i-a întins o mână și l-a ajutat într-un moment greu al carierei. Povestea este din anul 2011. Rapidul avea nevoie de o victorie la Varșovia, în grupele Europa League, dar a pierdut cu 3-1. Dan Alexa a încasat rapid două cartonașe galbene și și-a lăsat echipa în inferioritate încă din minutul 20.

„Am fost foarte dezamăgit de mine la meciul de la Varșovia. A fost un moment greu al carierei mele. Răzvan Lucescu mi-a spus de față cu toată lumea și aia este o lecție de viață… Mi-a spus: «O să vină un moment în care o să ne scoți pe toți».

Primele zile după meci au fost groaznice, iar el mi-a dat foarte multă încredere. La semifinala cu Vaslui, când am dat golul acela, decisiv, mi-a spus: «Ai văzut. Ți-am spus că așa o să fie…»”, a explicat Dan Alexa în emisiunea ProSport Live.

Dan Alexa și cele mai importante obstacole din cariera de fotbalist

Actualul antrenor al echipei din Giulești a explicat că Răzvan Lucescu i-a influențat și cariera de antrenor. De la el a învățat foarte multe lucruri.

„Eu sunt foarte fericit pentru toate realizările lui. Le merită! Am învățat multe de la el”, a mai spus tehnicianul formației aflate în Liga 2.

Dan Alexa a explicat și care sunt regretele din cariera de fotbalist.

„Regret că nu am jucat mai mult la Rapid. Este spectaculos și este, cu adevărat, farmecul vieții. Înțelegi Rapidul când ești în club sau când joci aici… Eu am avut șansa să antrenez echipa într-un moment greu și am avut succes pentru că am reușit promovarea. Cunosc foarte bine atmosfera de la această echipă.

Au fost trei momente foarte grele în cariera de fotbalist. Am fost învins cu Timișoara la Galați și am pierdut campionatul, finala pierdută cu Rapidul în fața lui Dinamo și meciul de la Varșovia”, a mai declarat Alexa la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania