Dan Alexa iese la atac. Ce spune de Marius Șumudică, după ce acesta l-a acuzat că retrogradează toate echipele

Dan Alexa iese la atac. Ce spune de Marius Șumudică, după ce acesta l-a acuzat că retrogradează toate echipele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa nu s-a putut abține și i-a răspuns lui Marius Șumudică, după ce acesta a afirmat, despre fostul antrenor al Dunării Călărași, că este un tehnician care nu poate ține în prima ligă vreo echipă. Alexa s-a luat de faptul că Șumudică nu se poate abține și se ia de toți antrenorii.

Chiar dacă recunoaște că a făcut performanțe pe plan intern și internațional, Alexa pune la îndoială respectul pe care acesta îl are față de colegii săi. „Știu declarația lui Șumudică. Îl apreciez foarte mult pe Șumudică ca antrenor. Lui Șumudică i-a dat Dumnezeu har, are nas la jucători, nimerește primul 11, nimerește schimbările.  Știe să întrețină o atmosferă, dar nu va ajunge niciodată de anvergură pentru că trebuie să ai și caracter, să ai și educație, ori Șumudică nu le are pe astea. Faptul că el se ia de Rednic, de Alexa, de Teja, de Dică, mereu… Și nu doar la TV, dar și pe la spate.  Ținând câte un loc să fie el bine… Nu arată decât că nu are educație” a spus Alexa pentru  Telekom Sport, care a răspuns provocării lansate de Șumudică. A dezvăluit cum au stat lucrurile la echipele pe care le-a pregătit.

Hai să luăm retrogradările. Târgu Mureș. Când am plecat în iarnă eram peste linie. S-au luat după 9 puncte penalizare, a retrogradat Tg. Mureș. Nu mi-o asum deloc. În condițiile în care erau 8-9 luni de neplată, deci când am plecat eu echipa era peste linia retrogradării. Poli Timișoara a fost prima mea echipă am venit pe finalul campionatului, acolo mi-aș asuma-o. Singura retrogradare pe care mi-o asum ar fi Călărași. Pentru că am făcut pregătirea, am adus jucători, nu mai contează că bugetul 1 milion mai puțin decât următoarea clasată, un milion contează enorm de mult. Nu e de la 8 la 9 milioane buget. E de la 2 la 3„, a adăugat Alexa.

Dan Alexa l-a și ironizat pe Șumudică: „Mă compătimea, săracul Alexa. Să nu mă mai compătimească Șumudică. Eu sunt Dan Alexa și o spun în față pentru mine a ajuns la un nivel foarte mare. El e la un nivel foarte mare, e la etajul 5. Noi restul la etajul 1-2, ne chinuim. Ne chinuim cum poate și el s-a chinuit. Nu mi se pare normal să dea lecții când nu știe. Șumudică știe cât de grea e meseria asta. Luam pastile cu el înainte de un meci, xanax. E lipsă mare de caracter și de educație să mă iau de colegul meu. Și de asta Șumudică nu va fi niciodată mare. Îl respect. Pentru mine e unul din cei mai buni antrneori pentru că ce are el au puțini. Are har. Nu e noroc. Dar una e să fii talentat și alta să ai caracter. Pentru mine că s-a luat într-un moment greu arată că nu are pic de caracter, deloc. A pus o presiune pe mine? Vrea să se întoarcă la Astra? E prea sus Șumudică, în Turcia. Bravo lui, merită. Jos pălăria ca antrenor, dar ca om…„.

Dan Alexa va antrena și sezonul următor în Liga 1 Betano. Clubul Astra Giurgiu a anunțat joi seară că a ajuns la un numitor comun cu tehnicianul, pentru a pune bazele unui proiect din această vară. Fostul tehnician de la Dunărea Călărași a condus și prima ședință de antrenament alături de Alibec și compania.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen