Curățenie de iarnă la Dinamo! Răzvan Zăvăleanu a confirmat că mai mulți jucători își fac bagajele: „În lot vor rămâne doar 25!”

Curățenie de iarnă la Dinamo! Răzvan Zăvăleanu a confirmat că mai mulți jucători își fac bagajele: „În lot vor rămâne doar 25!”
  • Publicat:

Dinamo are de gând să renunțe la șapte dintre jucătorii pe care Mircea Rednic îi are în acest moment sub comandă, a anunțat administratorul juridic Răzvan Zăvăleanu.

Dinamo a transferat pe bandă rulantă după ce FIFA i-a ridicat interdicția, însă nu toți acești fotbaliști vor continua în tricoul grupării din Șos. Ștefan cel Mare și din iarnă.

Clubul este în insolvență și trebuie să se încadreze în bugetul pe care îl are, astfel că oficialii sunt nevoiți să renunțe la mai mulți dintre dintre jucători.

Petar Gluhakovic, plătit de un suporter

Petar Gluhakovic este cea mai recentă noutate propusă de Dinamo, fundașul dreapta fiind adus la dorința antrenorului Mircea Rednic. Cu toate că fotbalistul are o remunerație foarte mică, de numai 2.000 de euro, „câinii” nu scot niciun ban din buzunar pentru el deoarece unul dintre fani s-a oferit să îi susțină integral salariul. „El este în afara schemei financiare pe care o avem astăzi, însă unul dintre suporterii noștri a ales să suporte personal cheltuielile privindu-l pe acest jucător până la finalul anului”, a confirmat administratorul juridic Răzvan Zăvăleanu pentru Radio Dinamo 1948.

Oficialul lui Dinamo a anunțat, conform aceleiași surse, că în iarnă se va ajunge la un număr maxim de 25 de fotbaliști în lot: „Noi azi suntem într-o schemă extinsă de jucători, urmează ca în iarnă se se ia decizii de natură sportivă și să oprim o listă de 25 de jucători. Ne-am asumat că vor veni jucători în timpul campionatului, dar vom fi consecvenți, iar în iarnă vom rămâne la 25. Vom coborî, astfel, obligațiile privind salariile cu 1/6”.

Dinamo dă piept pe teren propriu cu FCU Craiova vineri, de la 20:30, în etapa a 17-a a Ligii 1. Meciul va putea fi urmărit în timp real pe www.prosport.ro, iar la TV este transmis de Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup