'Nilă' renaşte în Cupă, Steaua se califică în nouă oameni: Steaua - Mureş 3-1

27 sep 2012 33500 afişări Comentează şi tu Cupa Romaniei
'Nilă' renaşte în Cupă, Steaua se califică în nouă oameni: Steaua - Mureş 3-1 LIVE TEXT Steaua - Tg. Mureş 1-0! Mihai Costea deschide scorul din penalty cu o 'scăriţă'! Gardoş eliminat 19 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7949/10128512/1/mihai-costea-bun.jpg

Steaua s-a chinuit în prima repriză cu FCM Târgu Mureş, dar a reuşit să se califice în optimile Cupei, scor 3-1

Chiar şi fără "greii" Rusescu, Chiricheş, Bourceanu, Pintilii, Tănase şi Chipciu, Steaua nu a întâmpinat prea mari probleme în faţa lui FCM. Apropo, imagine antologică aseară în Ghencea. Becali a urmărit partida din lojă, fiind încadrat de Dodel şi de Chipciu, adică jucătorii preferaţi ai patronului. Şi toţi trei s-au spart de râs când Mihai Costea l-a "executat" cu o "scăriţă" pe Abraham (13) în urma unui penalty obţinut de Prepeliţă. Becali arăta tribunei semnul inimii, ironizându-l pe Nilă de când era cu "Cruduţa". Asta în timp ce ceilalţi doi colegi ai lui Costea râdeau de gluma patronului.
Meciul a avut un prim sfert de oră cu o desfăşurare logică, dar în totală antiteză cu ultimele 15 minute ale reprizei. Vinovat? Florin Gardoş, care după două faulturi de "galben" a fost trimis la cabine (31). Şi parcă odată cu el s-a evaporat şi spiritul ofensiv al liderilor. Aroape incredibil, dar minute bune, roş-albaştrii nu au mai ieşit din jumătatea lor, condiţii în care egalarea a venit logic, prin Dâlbea (40).

Szukala pierde meciul cu Petrolul

Poate că pentru Steaua, Cupa nu este un obiectiv prea important în acest sezon, dar antrenorul Reghecampf nu a suportat ideea că o echipă mediocră din liga a doua pune probleme pe Ghencea. L-a scos de la "naftalină" pe Nikolic, iar muntenegreanul nu a dezamăgit, marcând imediat după o pasă perfectă a aceluiaşi Costea (48). Apoi, "Nilă" a vrut parcă să ofere o nouă dovadă că nu şi-a spus ultimul cuvânt la Steaua şi a finalizat pentru 3-1 (50). Finalul de meci i-a adus totuşi şi o veste proastă lui Reghecampf, Szukala a suferit o accidentare în minutul 77, entorsă la genunchi, iar din acel moment roş-albaştrii au jucat cu doi oameni în minus pentru că Reghe epuizase toate schimbările.

Control strict al galeriei

După ce la partida din etapa a IX-a, contra Rapidului, au existat mai multe bannere ale galeriei Stelei cu mesaje rasiste, forţele de ordine s-au străduit ca episodul să nu se mai repete şi aseară. Astfel, cu aproximativ o oră înainte de startul meciului cu FCM Tg. Mureş, fiecare banner adus de ultraşi a fost verificat de către oamenii de ordine. În plus, membrii galeriei au fost controlaţi pentru a se depista eventuale materiale pirotehnice. (Daniel VLAD)

Gardoş, eliminat în 30 de minute

Fără meci pentru Steaua de la finalul lunii august, de la 3-0 cu Ekranas în Ghencea, Florin Gardoş nu a petrecut foarte mult timp pe teren nici aseară. Trimis de Reghecampf pe postul de mijlocaş la închidere, fotbalistul de 23 de ani a fost eliminat de pe teren în minutul 31, după ce a primit al doilea galben. "Reghe îşi bate joc de el trimiţându-l pe postul ăla", spunea Ilie Balaci înaintea meciului.


STEAUA: Stanca - Matei, Martinovic, Dumitraş, Pârvulescu - Prepeliţă, Gardoş, Filip - Bălan, Machado, M. Costea

Rezerve: Tătăruşanu, Szukala, Puskas, Roşu, Ad. Popa, Nikolic, Adi Rocha

TG. MUREŞ: Abraham - Vagner, Pascariu, E. Nicu, L. Szilagyi - Precup, Pădureţu, Dâlbea, Şaim - Huiban, C. Cristea

Rezerve: Botoşer, Hanca, Bunea, Al. Dan, B. Apostu, Ungur, Petriş


AICI AI COMENTARIUL LIVE TEXT

Min90: Parvulescu se ridica greu este scos in afara terenului
Min90: II Bunea vede galben pentru o talpa la Parvulescu
Min90:
Superba faza a lui Cristea, Steaua scapa cu bine

Min88: Hanca centreaza in bratele lui Stanca
Min87: II Nicu vede galben pentru un fault la Nikolic
Min86:
Parvulescu recupereaza si scoate aruncarea de la margine
Min83: Mihai Costea scapa singur dupa o greseala a oaspetilor, il are pe Nikolic in fata portii, dar este egoist si suteaza slab
Min81: II Hanca vede galben pentru un fault la Parvulescu
Min80:
Mihai Costea isi face mingea pe sut, dar Steaua ramane doar cu o ocazie in plus

Min78: Apostu centreaza, Martinovic respinge din fata portii
Min77: Szukala nu mai poate continua meciul si este scos cu targa
Min76: Szukala este faultat si meciul este intrerupt pentru ingrijiri medicale
Min74: Pascariu suteaza din careu, Stanca pare batut, dar mingea trece pe langa poarta
Min74: Nikolic este de neoprit, dribleaza adversarul direct, dar suteaza direct in Abraham
Min73: Adi Popa centreaza catre Nikolic, dar ardelenii resping

Min71: Costea intra in careu, incearca sutul si Steaua are corner
Min69: Iese Vagner, intra Bunea
Min69:
Iese Balan, intra Adi Popa! Prepelita preia banderola de la Balan
Min68:
Pasa a lui Balan catre Nikolic, respingerea este gresita, dar Costea nu profita
Min64: Intra Szukala, iese Gabi Matei
Min63:
Dumitras intervine prin alunecare si Muresul are aruncare de la margine

Min62: Nikolic este faultat la mijlocul terenului
Min59: Iese Huiban, intra Apostu
Min58:
Faza buna de atac a oaspetilor dupa o greseala a lui Parvulescu, dar Huiban suteaza pe directia lui Stanca
Min57: Saim suteaza violent, dar mingea se duce in tribune
Min56: Contra fulger a Stelei, Prepelita centreaza in fata portii, dar Mihai Costea este depasit
Min54: Mihai Costea are ocazia hat-trick-ului, dar este offside

Min53: Iese Precup, intra Hanca
Min50: GOOL Steaua! Balan paseaza pe culoar, Mihai Costea dribleaza si inscrie din cadere! Steaua - Tg Mures 3-1
Min48: GOOL Steaua! Nikolic inscrie din vole, dupa centrarea lui Mihai Costea

Min47: Mihai Costea pleca pe atac, are variante de pasa, dar tine capul in pamant si pierde mingea
Min46: II Nikolic este avertizat dupa o lovitura cu cotul
Min46: Iese Machado, intra Nikolic


PAUZA! Steaua termina prima repriza la egalitate cu Targu Mures, 1-1! Steaua joaca in inferioritate numerica dupa eliminarea lui Gardos

Min45: Mihai Costea trece de adversarul direct, dar este fault in atac
Min45: Balan ii paseaza frumos lui Parvulescu, dar acesta centreaza prea puternic
Min43: Reghe isi trimite rezervele la incalzire
Min40: Lovitura de teatru in Ghencea! Paduretu centreaza perfect si Dalbea egaleaza cu o lovitura de cap
Min39:
Paduretu se pregateste sa execute o lovitura libera de la 30 de metri, lateral dreapta
Min37: II Cartonas galben pentru Prepelita

Min36:
Stanca retine usor o centrare in careul mic
Min31: II Gardos este eliminat!
Min31: II Gardos vede al doilea galben pentru inca un atac imprudent
Min28:
Prepelita paseaza catre Machado, dar brazilianul nu reuseste sa tina mingea sub control
Min26: Sut bun al lui Huiban, dar Stanca retine
Min25: Replica excelenta a Stelei: Matei este lansat in spatele liniilor de catre Prepelita, dar scapa mingea de sub control

Min24: Ocazie buna pentru mureseni! Mingea centrata din corner trece prin fata portii, dar Nicu nu reuseste devierea decisiva
Min24: Dumitras intervine excelent la o centrare periculoasa catre Cristea
Min21: Paduretu suteaza de la distanta, dar minge se duce peste poarta lui Stanca
Min20: Ardelenii revin in atac, dar diagonala lui Paduretu catre Saim este deviata in aut
Min19: Actiune in stilul Chiriches reusita de Gardos, pasa in tusa catre Parvulescu, dar centrarea nu este reluata de nimeni
Min18: II Gardos este avertizat dupa o intrare dura la centrul terenului

Min18: Steaua ataca prin Mihai Costea, dar centrarea acestuia este blocata
Min15: Balan primeste in careu, recentreaza catre Machado, dar acesta pierde startul
Min13: Mihai Costea deschide scorul cu o scarita! Steaua conduce cu 1-0
Min13: II Pascariu vede cartonasul galben
Min12: Prepelita patrunde in careu si este faultat! Penalty pentru Steaua!
Min11:
Prepelita incearca o faza cu Matei, dar Nicu recupereaza

Min8: Martinovic incearca pasa lunga, dar mingea iese in aut de margine
Min7: Faza frumoasa a Stelei, Matei centreaza in fata portii, dar reluarea lui Machado este slaba
Min5: Gardos recupereaza, ii trimite lui Martinovic, Stanca degajeaza
Min3: Gabi Matei il blocheaza in tusa pe Saim
Min1: Tibi Balan recupereaza mingea in careul advers, dupa o eroare a lui Abraham, dar sutul este mult pe langa poarta
Min1: Muresenii au prima minge a meciului


Mihai Costea a fost adus cu mare tam-tam în sezonul trecut, la Steaua, însă evoluţiile sale au fost extrem de slabe. Vârful nu a mai prins nici măcar lotul în ultimele dispute ale roş-albaştrilor, însă Reghecampf îi va oferi o nouă şansă, probabil ultima, în partida din această seară, din Cupă. Partida cu Târgu Mureş este un bun prilej pentru tehnician să vadă la lucru şi alti jucători, utilizaţi mai puţin în acest start de sezon, astfel că Nilă are ocazia să le demonstreze tuturor că este o variantă de luat în calcul.

Becali îşi punea, în vara lui 2011 mari speranţe în Mihai Costea, dar acesta a devenit rapid o mare dezamăgire. "Nilă" a pornit stagiunea 2011-2012 cu trei goluri în tot atâtea meciuri, dar a fost doar un foc de paie. Atacantul s-a stins uşor-uşor, pierzându-şi locul în primul `11` al Stelei şi doar suma dată pe el - aproximativ 1,4 milioane de euro (doar pentru Tănase, din Liga 1, Steaua a plătit mai mult) - l-a ţinut în lotul roş-albaştrilor, patronul sperând că îşi poate recupera din investiţia făcută.

Nu a confirmat nici după plecarea lui Florin

Multe voci susţineau că fraţii Costea în aceeaşi echipă sunt un coşmar pentru orice apărare din Liga I. Cifrele indicau exact contrariul şi despărţirea Stelei de "Cioară" putea reprezenta revirimentul mezinului. "Plecarea lui Florin îl va ajuta foarte mult. El are nevoie de jocuri în picioare şi de continuitate. Cred că şi pe Steaua o va ajuta această mutare, pentru că în acest fel va creşte Mihai Costea. Sunt de părere că cei doi în aceeaşi echipă nu fac treabă bună. Trebuie să stea separaţi ca să dea randament maxim", a explicat tehnicianul, însă explozia nu s-a mai produs şi Reghe are din ce în ce mai puţină încredere în vârful său.

În măsura în care nu va reuşi să facă diferenţa nici în al 12-lea ceas, zilele lui "Nilă" par a fi numărate la Steaua, mai ales că Tatu a revenit, iar Becali a anunţat că în iarnă va mai aduce un nou atacant.

0 goluri a înscris în acest sezon Mihai Costea

Cum va arăta, probabil, Steaua, în disputa cu Târgu Mureş

Stanca - Matei, Dumitraş, Gardoş, Pârvulescu - Prepeliţă, Puşkaş, Filip, Tibi Bălan - Mihai Costea, Nikolic


Cota lui Mihai Costea a scăzut dramatic în ultimul an




Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în 16-imile de finală ale Cupei României şi programul celorlalte întâlniri:

Marţi

(+) Ceahlăul Piatra Neamţ - Gloria Bistriţa 4-0
Au marcat: Hamza '10, Velici '44, '85, Constantinescu '61

Şoimii Pâncota - (+) Concordia Chiajna 2-3
Au marcat: A. Mihai '72, Leucuţă '79 / Lengyel '33 (autogol), Simion '45, Fl. Ilie '90+2

(+) Dinamo Bucureşti - Voinţa Sibiu 2-1 după prelungiri
Au marcat: Strătilă '61, L. Rus '93 / Heil '52

(+) Petrolul Ploieşti - Damila Măciuca 2-0
Au marcat: Ad. Cristea '6, Marinescu '64

Miercuri

Sportul Studenţesc - (+) Oţelul Galaţi 0-1
A marcat Inkango '28

FC Vaslui - (+) FC Botoşani 0-1
A marcat: Bordeianu '61

(+) CS Turnu Severin - CS Mioveni 2-1
Au marcat: Neacşa '38, Abba '86 / E. Dică '90 (penalti)

(+) Pandurii Târgu Jiu - FC Zagon 7-1
Au marcat: Boutadjine '1, '5, '42, Băcilă '8, C. Cristea '28, Matulevicius '36, Grigoraş '71 / Suciu '79

(+) Delta Tulcea - Universitatea Cluj 2-1
Au marcat: Florea '42, Câju '84 (penalti) / Cleiton '63

(+) Gaz Metan Mediaş - FC Caracal 2-1
Au marcat: Bawab '64, Avram '89 / Cîrnu '74

(+) FC Braşov - Farul Constanţa
A marcat: Buga '22

ACS Berceni - (+) CFR Cluj 0-2
A marcat: Aguirregaray '76, '90+1

Joi

CF Brăila - Viitorul Constanţa 0-0, 6-5 după penalty-uri

CSMS Iaşi - Astra Giurgiu 1-4

FC Rapid - Olimpia Satu Mare 6-0

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României - Timişoreana.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.