Ilie Dumitrescu, surprins de prestația celor de la FCSB, în meciul cu CS Hunedoara: „Pentru mine asta a fost surpriza”. Remarcatul lui „Mister”

Ilie Dumitrescu, surprins de prestația celor de la FCSB, în meciul cu CS Hunedoara: „Pentru mine asta a fost surpriza”. Remarcatul lui „Mister”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu, fostul mare fotbalist al Stelei, a analizat meciul dintre CS Hunedoara și FCSB, din Cupa României, și s-a arătat surprins de prestația echipei lui Edi Iordănescu.

Partida dintre CS Hunedoara și FCSB s-a disputat, miercuri seară, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 5-3, după prelungiri, și au obținut calificarea în optimi.

FCSB a fost egalată după ce a condus cu scorul de 3-0, iar acest lucru a surprins pe toată lumea, chiar și pe Ilie Dumitrescu.

Ilie Dumitrescu, surprins de prestația celor de la FCSB, în meciul cu CS Hunedoara din Cupa României

Fostul mare fotbalist a explicat ce nu i-a plăcut în jocul prestat de către echipa lui Edi Iordănescu.

„Surpriză pentru mine exprimarea FCSB-ului timp de 20-25 de minute, să pierzi posesia, să cedezi mijlocul terenului, să faci greșeli de poziționare… Mă refer pe faza defensivă, la golul 2. Ok, ai o execuție, dar și Miron putea face pressing la golul egalizator. Bineînțeles că e vorba și de marcaj la fazele fixe, la primul gol.

E clar, după golul de 3-3, echipa a avut reacție. Puteau să închidă jocul în primele 90 de minute, dar, în orice caz, un meci frumos. Minute bune pentru cei care n-au jucat foarte mult. Până la urmă, s-a îndeplinit și obiectivul de a trece mai departe – Budescu, foarte activ, a mai prins încă 30 de minute peste cele 90”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Liță Dumitru, mesaj pentru Ilie Dumitrescu

Fost mare mijlocaș la Rapid și Steaua, Liță Dumitru îi invită pe foștii fotbaliști deveniți analiști TV să treacă înapoi în iarbă și să ajute fotbalul românesc în practică, nu doar în teorie.

„Părerea mea este că dacă în fotbalul românesc nu se face un plan, dacă nu se stă la o masă să se discute cine sunt oamenii care trebuie să conducă în fotbal… numai cei care au fost mari fotbaliști sau cei care au făcut performanță pentru România trebuie să vină, să nu mai stea pe la televizor și să facă pe analiștii. Să vină să ajute fotbalul, pentru că fotbalul are nevoie de ei.

Ne spune foarte multe Ilie Dumitrescu la televizor, dar l-am vrea pe Ilie Dumitrescu să vină să învețe și pe alții. Și mulți alții!”, a spus Liță Dumitru, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup