Acasa » Fotbal Intern » Cum s-a făcut transferul lui Cisotti: „Ziceau că se duc până la benzinărie şi nu se mai întorceau!”

Cum s-a făcut transferul lui Cisotti: „Ziceau că se duc până la benzinărie şi nu se mai întorceau!”

Cum s-a făcut transferul lui Cisotti: „Ziceau că se duc până la benzinărie şi nu se mai întorceau!"
Profimedia, 26.03

Dorinel Munteanu a dezvăluit cum s-a făcut transferul lui Juri Cisotti la Oțelul Galați, într-o perioadă în care fosta campioană a României se afla în ligile inferioare.

Tehnicianul ajuns acum la Sepsi n-a avut mare încredere în potențialul lui Cisotti, mai ales că jucătorul care acum l-a dat pe spate pe Gigi Becali nu avea o viteză deosebită.

Cum l-a adus Dorinel Munteanu pe Juri Cisotti: „Mă înțelegeam cu ei și nu se mai întorceau!”

Juri Cisotti face acum senzație în Superligă și Europa League! Italianul a luat-o însă de jos pentru a demonstra de ce este în stare.

Cisotti, când l-am văzut așa subțirel, firav, când a intrat pe ușa stadionului, am zis…. (Ce-i cu ăsta aici?) Exact! Eram la început, n-aveam jucători, dacă aveam șapte-opt jucători. Erau jucători care veneau în curte, mă înțelegeam cu ei la salariu, ziceau că se duc până la benzinărie și nu se mai întorceau.

Cisotti a venit pe altă poziție la Oțelul, jucător de bandă, extremă stânga, dreapta. Am văzut că n-are viteză… Am zis: ‘Îl țin, că pentru liga a treia e bun!’ I-am schimbat poziția apoi. Ce a demonstrat el din liga a treia până acum, când e la apogeul carierei… Asta datorită calităților lui și disciplinei lui la antrenament, timpul pe care îl petrecea la antrenament, recuperarea, care e foarte importantă”, a declarat Dorinel Munteanu pentru GSP.

Adrian Mutu, laude pentru Juri Cisotti: „Așa a ajuns în România!”

Adrian Mutu îl cunoaște foarte bine pe Juri Cisotti, mărturisind că acesta a fost o mare speranță a fotbalului din Italia, pe vremea când era junior.

„Față de perioada inițială, Cisotti a crescut foarte mult. Olaru era o clasă peste Cisotti, când juca, dar asta nu înseamnă că nu a crescut Cisotti. Nu s-a adaptat chiar așa de repede ca Bîrligea, care a dat gol la primul meci. El a avut primele meciuri în care Gigi îl luase la ochi, spunea că de ce l-a adus aici, se luase de el la început. Apoi și-a revenit, încet-încet.

Cisotti aleargă foarte mult. El era apreciat ca o speranță a fotbalului italian, până să-și rupă genunchiul, la vreo 17 ani. Era la loturile de juniori. După accidentări, oamenii și-au pierdut răbdarea și încrederea în el și așa a ajuns în România, că altfel era greu să ajungă”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.