Cum am rămas doar cu Hagi! România mai putea da un jucător la Real Madrid: „Am avut contractul pe masă. Dacă mă duceam…” De ce a picat unul dintre cele mai tari transferuri din istoria fotbalului românesc

Cum am rămas doar cu Hagi! România mai putea da un jucător la Real Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul românesc mai putea da un jucător la marele Real Madrid! Gică Popescu a dezvăluit, la aproape 25 de ani de la momentul cu pricina, că a avut pe masă un contract oferit de clubul de pe Santiago Bernabeu, dar a refuzat.

Se întâmpla în 1990, după o prestație excelentă a „Baciului” la Cupa Mondială din Italia. În vârstă de doar 23 de ani la acea vreme, fotbalistul Universității Craiova era dorit de marile forțe ale Europei, printre care și Real Madrid. La două decenii și jumătate distanță, fostul căpitan al Generației de Aur a dezvăluit că, timp de două zile, a stat cu oferta concretă a lui Real Madrid pe masă, dar, în cele din urmă, a refuzat propunerea venită dinspre Santiago Bernabeu: „Am avut două zile contractul lui Real Madrid pe masă, în 1990. L-am avut pe noptieră și nu l-am semnat. M-am dus la Gică și i-am spus: >. El mi-a zis: >. Nu știam ce e Real Madrid, nu aveam în 1990 informațiile necesare să cântărim ce înseamnă Real Madrid. De multe ori m-am gândit dacă mă ducem la Real Madrid atunci…”, a spus Popescu, la Dolce Sport.

În vara în care a refuzat Realul, Popescu a preferat să semneze cu PSV Eindhoven, unde a stat până în 1994. A mai jucat, apoi, la Tottenham, Barcelona, Galatasaray, Lecce și Dinamo, înainte să se retragă din activitate de la Hannover 96, în 2003.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…