Gabi Tamaș a fost un adevărat personaj în cariera sa de fotbalist! Foștii colegi au amintiri de neuitat cu fostul mare internațional român, recunoscut pentru episoadele în care depășea măsura.
Ioan Filip a avut și el șansa să fie coleg cu Gabi Tamaș, aducându-și aminte de un episod în care aceștia au făcut echipa de start a Universității Cluj.
Gabi Tamaș a fost mereu pus pe glume în cariera de jucător, una în care a evoluat și pentru Universitatea Cluj, în perioada în care ardelenii începeau să viseze că ar putea să ajungă printre cele mai bune echipe din Superliga.
Cu o personalitate puternică în vestiar, Tamaș era respectat mai ales de colegii mai tineri, care i-au urmărit evoluțiile de la echipa națională.
„Eram la refacere cu Gabi Tamaș! Și am făcut echipa de start din niște sticle. De suc (n.n. râde). Nu erau de suc, clar. Am băut și noi o bere la refacere, așa cum se face în România”, și-a adus aminte Ioan Filip, pentru ProSport.
În cât timp bea Gabi Tamaș o bere? Ioan Filip n-a fost dat pe spate, semn clar că sunt și multe „legende” în jurul fotbalistului care a impresionat la prima noastră reprezentativă.
„Am prins jucători care beau și mai repede, se bea și mult mai repede (n.n. în comparație cu Tamaș)”, a mărturisit mijlocașul legitimat la FC Bihor, cu referire la subiectul inedit.
Cei doi au fost colegi în sezonul 2020-2021, atunci când U Cluj se afla în Liga 2.
„Atacat” des în privința consumului de alcool, Gabi Tamaș a lăsat de înțeles că s-a și exagerat mult în cazul său.
„Deja sunt imun și s-au obișnuit cu mine și au văzut că nu au ce să îmi facă. Ce, sunt beat la meci sau la antrenamente? Că beau o bere și nu mă feresc și vine unu și îmi face o poză… O dă la ziar și apare mare articol cu Tamaș, rupt de beat, și eu am băut o bere.
Articolele nu mai sunt acum cu Gabi care a băut o bere, sunt cu a 10-a bere, cu toate că eu sunt la prima”, spunea fostul fundaș al naționalei României în 2023, pe vremea când juca în tricoul Concordiei Chiajna.
Berea conține vitamine, minerale și antioxidanți esentiali. Consumată în cantități moderate, berea are efecte benefice în reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet sau osteoporoză. În plus, aceasta reface pierderile hidrominerale care se produc în timp ce transpirăm, facilitându-ne o recuperare mai rapidă dupa exercițiile fizice, conform medlife.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER