Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Cum a numit Virgil Ghiță golul marcat în prelungirile meciului România – Austria 1-0. Bucuria lui este nemăsurată

Cum a numit Virgil Ghiță golul marcat în prelungirile meciului România – Austria 1-0. Bucuria lui este nemăsurată

Cum a numit Virgil Ghiță golul marcat în prelungirile meciului România – Austria 1-0. Bucuria lui este nemăsurată
FOTO: Sportpictures

Virgil Ghiță a reacționat după ce a marcat golul victoriei în meciul cu Austria din preliminariile Cupei Mondiale.

Fundașul României a fost numai un zâmbet la finalul partidei și a recunoscut că este cel mai frumos moment din cariera sa.

Reacția lui Virgil Ghiță după România – Austria 1-0

Virgil Ghiță a marcat în meciul cu Austria din preliminariile Cupei Mondiale și a obținut o victorie imensă pentru naționala României. Fotbalistul lui Mircea Lucescu a înscris cu capul în minutul 90+5.

Fundașul lui Hannover 96 a reacționat la finalul partidei de pe Arena Națională și a comentat golul său. Virgil Ghiță susține că reușita din meciul cu Austria reprezintă cel mai frumos moment din cariera sa.

„Cred că este cel mai frumos moment din carieră. Să dai gol pentru echipa naţională este un moment aparte şi va rămâne întotdeauna în gândul meu. Mă simt foarte bine, am câştigat cele trei puncte.

Echipa a jucat extraordinar şi cred că meritam să dăm gol mai devreme. Mă bucur că s-a întâmplat pe final, că am marcat şi că am câştigat. Normal, m-am bucurat. Golurile şi victoriile pe final sunt mai dulci, după un meci pe care l-am dominat.

Este un moment aparte să te bucuri alături de fani, mai ales când sunt în număr atât de mare. Ne ajută victoria, am făcut un rezultat foarte bun şi aşteptăm şi meciurile următoare.

Lăsăm acest meci în spate, ne bucurăm astăzi şi de data viitoare ne gândim la celelalte două meciuri. Normal că visăm la Mondial, întotdeauna. Cât timp sunt şanse cred că avem dreptul de a visa”, a declarat Virgil Ghiţă pentru Antena Sport.

Lotul României pentru meciul cu Austria

PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB), Răzvan SAVA (Udinese)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun), Virgil GHIȚĂ (Hannover), Mihai POPESCU (FCSB), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt)

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Răzvan MARIN (AEK Atena), Vlad DRAGOMIR (Pafos), Adrian ȘUT (FCSB), Dennis MAN (PSV), Olimpiu MORUȚAN (Aris Salonic), Ianis HAGI (Alanyaspor), Florin TĂNASE (FCSB), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova), Valentin MIHĂILĂ (Rizespor)

ATACANȚI: Louis MUNTEANU (CFR Cluj), Daniel BÎRLIGEA (FCSB)