Cum a ajuns Zmărăndescu bodyguardul lui Becali. „A intrat în vestiar și mi-a zis: «Băi, băiete, tu de mâine lucrezi pentru mine»”. A făcut închisoare din cauza lui, dar l-a iertat

Redactor:
Andrei Pal
Cum a ajuns Zmărăndescu bodyguardul lui Becali.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Zmărăndescu, fost luptător și bodyguard al lui Gigi Becali, a povestit cum ajuns să lucreze cu patronul FCSB și a mărturisit că l-a iertat pe fostul său șef, chiar dacă a făcut închisoare din cauza lui. Zmărăndescu a mai lucrat în trecut și pentru George Copos, fostul patron de la Rapid.

„Am ajuns să fiu bodyguard după o competiție sportivă în care am avut meci cu unul dintre bodyguarzii dânsului, în K 1. L-am bătut foarte bine, iar după meci a intrat ca fulgerul în vestiar. Mi-a zis așa: Băi, băiete, tu de mâine lucrezi pentru mine. Nici n-am apucat să reacționez. Și, de atunci, am lucrat împreună”, a povestit Zmărăndescu, la DigiSport.

După acel meci, Zmărăndescu a primit de la Becali 300 de dolari, de trei ori cât bursa de la acea luptă. Chiar dacă nu a uitat momentul în care a fost arestat preventiv din cauza lui Becali, când a fost implicat în recuperarea mașinii furate a patronului FCSB, Zmărăndescu spune că l-a iertat pe fostul său șef. Zmărăndescu a stat 29 de zile în arest preventiv, în 2009.

„Am crescut oarecum împreună. Ca imagine, exceptând ultima parte a relației noastre, totul a fost perfect. Domnul Becali nu e atât de rău pe cât se spune. Face și lucruri bune, dar da, dă și cu piciorul și face totul praf. De atunci nu ne-am mai întâlnit, așa că nu știu ce va fi. Dar e clar că nu-l voi ocoli, educația mea nu-mi permite să mă port astfel. Ne vom strânge mâna, cel mai probabil. Cu siguranță, nu-l voi evita”, a mai spus Zmărăndescu, conform sursei citate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup