18 ani. Vârsta în care poți spune: de astăzi, lumea este a mea. Vârsta începutului de maturitate dar și planurilor de viitor pe care a împlinit-o Julianne, fiica regretatului portar de legendă Helmuth Ducakadam. Ce culoare tematică specială a ales pentru petrecerea de majorat?
Aceasta a avut loc în comuna ilfoveană Domnești, unde și locuiește. „Petrecere restrânsă, Julianne a ținut să aibă alături doar prietenii de vârsta ei și persoanele dragi. Așa, un mixt între tinerețe și maturitate. Dar pot să vă spun că a fost o petrecere foarte reușită!”
Sunt cuvintele Alexandrei Duckadam, mama sărbătoritei, în exclusivitate pentru ProSport.
Pentru că Juliannei îi place foarte mult culoarea mov, toată petrecerea a stat sub semnul acestei culori. Inclusiv tortul. A fost culoarea tematică specială aleasă de fiica lui Helmuth Duckadam pentru petrecerea de majorat.
„Este o culoare cu care ea rezonează excelent. Și tocmai de aceea îi și place foarte mult” , explică mama, Alexandra Duckadam, pentru ProSport.
Chiar în ziua în care Julianne a împlinit vârsta de 18 ani, Alexandra a postat un mesaj emoționant, de suflet, care a făcut referire și la Helmuth.
„18 ani…
18 ani de amintiri, de bucurii, de provocări, de încercări.
18 ani în care am învățat să iubim, să râdem, să ne bucurăm de viață în trei, dar și să mergem mai departe împreună, chiar și atunci când viața ne-a cerut să o facem singure.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fjulianne-duckadam-2-1119x1400.jpg)
Fiica și soția lui Helmuth Duckadam la petrecerea de majorat
Dar azi am făcut tot ce am putut ca această zi să fie despre tine. Despre cei 18 ani ai tăi, despre toate visele care abia acum încep.
Ne-am emoționat, am râs, am dansat, ne-am distrat și am trăit fiecare clipă cu inima deschisă așa cum știm că și-ar fi dorit și tati. Chiar dacă ne-a lipsit, iubirea lui a rămas parte din inimile noastre.
La mulți ani, sufletul meu!”
Julianne este elevă în Clinceni, în ultima clasă de liceu, iar colegiul poartă chiar numele tatălui ei, Helmuth Duckadam.
În materie de sport, Julianne a cochetat în adolescență cu scrima iar de ceva timp joacă handbal în echipa liceului.
Tatăl, Helmuth Duckadam, s-a născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978)
A devenit „Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei (2-0). Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a apărat de două ori şi poarta naţionalei României.
Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986.