Când propriul stadion îți rămâne mic, meci de meci, „Suntem peste tot acasă!” depășește granița metaforei. Versul se transformă în desant. E obișnuință. Miercuri, în miez de săptămână, corul cântecului a inundat Ghencea, azi glasul tobelor vibrează pe Arena Națională. „Zi și noapte pentru Rapid noi vom cânta!”.
„Rapid este… tot ce-am iubit… și voi iubi… pân’ la moarte!”. Rapid mai este, când realitatea se desprinde din același vers, echipa care aduce, fără tăgadă, cei mai mulți fani în deplasări. Constanța sau Arad, Craiova sau Botoșani, Ghencea sau Pantelimon, sâmbătă sau luni, Giuleștiul se revarsă. „Suntem peste tot acasă…”.
Cine ar putea să-i explice lui Dan Șucu, la cinci puncte de liderul FCSB, diferența dintre o bară frumoasă și un gol urât? Papeau, titular în această seară! El pare că are, de fiecare dată, explicația pe rist. Șeful Mobexpert o să te întrebe, cu fascinația omului de afaceri, cât costă cel mai urât gol? O primă în plus. Farmecul rămâne, indiferent de rezultat, în pânza steagurilor.
Urmează, ca de fiecare dată, furnalul gambelor cu Rapid sub formă de scut. Când mirosul de fosfor încă se ridică din prelata peluzei vișinii, crisparea apasă careul giuleștean. Iacob e depășit ușor de Băluță, apoi Borja Valle, după o contră finisată de radarul Papeau – omul care mângâie mingea la mijloc-, alege o soluție fantomatică, o păsă în derizoriu dintr-o poziție cu perciunii deja ridicați.
Când Dan Șucu ar cere oferta pentru un gol urât, din zulufii lui Papeau se naște fericirea. Borja Valle trage de o minge în frontul careului advers, întoarce la francez, iar acesta percutează cu balonul magnetizat de picior. Alberto – Pepeau – Tomba. Înșiră adversarii ca la slalom uriaș și reia din gleznă, din refularea talentului său, fix în plasă. „Ale, ale, aleoo, pentru Rapid cântăm și steagul fluturăm”. De fapt, e farmecul vieții domnule Șucu! Nu uitați de meciul cu Petrolul, de drumul prin catacombele Giuleștiului, de nevastă. Poftiți un bonus! Scoateți canapelele din ofertă, Rapidul se trăiește pe stadion!
Iar pe final de repriză se naște samba. Do Giulești.
Meciul bate în clopotul pauzei, iar la un corner executat de același Valle, adversarii se strâng ca într-un năvod la prima bară. Iacob reia, uitat și total nemarcat, cu un șut crud în adâncul porții. 2-0. Tâmpla peluzei giuleștene cântă la unison: „Alee, hai Rapid alee…”. Luna mângâie veșmântul steagurilor! Alb și vișiniu. „Pentru Rapid cântăm și steagul fluturăm”.
Cu avantaj de două goluri la pauză, Rapid trebuie să demonstreze maturitate. Aici e expertiza lui Săpunaru. Miezul terenului pare stăpânit, adversarul are oasele de plastelină, pătura vișinie a fanilor din versantul stadionului cântă neîntrerupt. „Haide, haide, haide Rapidu’, hai Rapidu’ din Giulești, luptă dacă ne iubești”.
Și Rapid trebuie să iubească și pragmatismul. Bergodi știe și matematica acră a fotbalului calculat într-o așezare compactă. De așteptare. Giuleștiul închide orice cărare spre gol pentru adversari, mijlocașii recuperează balonul dintre liniile bezmetice ale roș-albaștrilor.
Însă victoria nu poate veni fără suspin. Dawa reia cu capul, stăpân peste un spațiu aerian bântuit de relaxare și FCSB reduce din avantaj cu 25 de minute înainte de final, într-un moment în care discreția jocului părea îmbibată în jambierul rapidiștilor.
Apoi Paul Iacob pare că dezertează din cântec și, cu un tackling întins din măduva spinării blochează șutul egalării lansat de Băluță, omul chinurilor sale. Bergodi securizează, iese Ioniță și intră Kait, Onea îl schimbă pe Papeau și Rapidul se strânge, ciorchine, în fața careului mare. Jayson Papeau, ale, ale, aleo!
Adversarul înscrie, însă Rapidul se scutură de suspin. E „VAR”, e ofsaid, se trag linii, trec minute grele și, din zugrăveala tricourilor și puls 1923, Rapidul rămâne jupânul tabelei. Reușita lui Șut este declarată nulă. Mai sunt câteva minute, mai rămân două puncte. Se simte „fascinația puterii” domnule Șucu! Și e momentul unui AHOE. „Un strigăt din vechea Troie… pentru faima lui Dan Coe”. Un ecou cât 7 minute de prelungire.
Rapid se întoarce „acasă”, pe valsul cântecului, cu trei puncte mari. „De când am venit prima oară pe Giulești… m-am îndrăgostit de-o echipă ca-n povești…”.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER