Cristiano Bergodi a condus primul antrenament în Bănie. Pe ce a insistat şi ce secund i-a impus clubul | GALERIE FOTO

Cristiano Bergodi a condus primul antrenament în Bănie. Pe ce a insistat şi ce secund i-a impus clubul | GALERIE FOTO

Italianul Cristiano Bergodi a condus astăzi primul antrenament la Universitatea Craiova. Din cauza măsurilor de prevenţie luate de guvern, şedinţa de pregătire s-a desfăşurat pe grupe, antrenorul italian neputând avea sub comandă în acelaşi timp mai mult de 4 jucători.

Cristiano Bergodi i-a avut alături pe secundul italian, Luigi Ciarlatini, cât şi pe secundul român, „moştenit” de la Cornel Papură, adică Dragoş Bon. Acesta din urmă, fost antrenor la echipa a doua a clubului, a fost impus de către patronul Mihai Rotaru atât în staff-ul lui Papură, cât şi în cel al lui Bergodi.

Cum a gestionat Cristiano Bergodi primul antrenament la Craiova

Bergodi le-a explicat lui Cicâldău şi compania câteva lucruri tactice pe care şi le doreşte implementate rapid, în special cele legate de marcaj şi de tranziţia negativă. Cu portarii a lucrat separat antrenorul responsabil de acest sector, Robert Tufişi, cel care şi-a sărbătorit astăzi ziua de naştere, el împlinind 44 de ani.

Cristiano Bergodi a ieșit din carantină miercuri dimineața, după ce a stat două săptămâni în izolare la un hotel din Bănie. Până azi, italianul a comunicat cu jucătorii prin intermediul mesajelor pe Whatsapp şi a urmărit meciurile echipei din acest sezon.

„Nu voi schimba ce a făcut bun Cornel Papură, plecăm de la o bază bună, de la un sistem bun, de la niște jucători buni. Ceva-ceva mai trebuie, dar treptat, fără multe schimbări, fără să stricăm munca altora. Jucătorii trebuie să se gândească la cel mai înalt obiectiv, iar patru puncte nu este foarte mult, ținând cont că mai sunt 3 derby-uri, 2 cu CFR şi unul cu FCSB. Semnez acum dacă va trebui să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă. Sper să dau încredere jucătorilor, pentru că avem lot bun. Echipa Craiovei de acum este puternică, mai bună decât celelalte formații pe care le-am antrenat”, a declarat Bergodi, după ieșirea din carantină.

Universitatea Craiova este la a treia schimbare pe banca tehnică în această stagiune, după două mandate ale lui Cornel Papură și unul al lui Victor Pițurcă. Cristiano Bergodi a antrenat și el în acest sezon, la FC Voluntari, cu care a terminat pe ultimul loc sezonul regulat, cu o singură victorie în 26 de etape.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro