De ce n-a fost Cristi Borcea la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Am văzut și eu ce a fost pe acolo”

De ce n-a fost Cristi Borcea la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Am văzut și eu ce a fost pe acolo”
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 18.04.2026

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc, a fost condus pe ultimul drum în cursul zilei de vineri, 10 aprilie 2026. Legendarul tehnician a murit la vârsta de 80 de ani. Din păcate, „Il Luce” a pierdut cel mai greu meci al vieții sale: cel cu problemele de sănătate.

Întreaga planetă a reacționat, în urma decesului fostului selecționer al naționalei României. Fotbaliști emblematici, jurnaliști, fani, cu toții și-au exprimat regretul față de tragedia petrecută.

O bună parte a carierei lui Mircea Lucescu a fost legată de Dinamo. Cristi Borcea, fostul investitor din cadrul clubului bucureștean, l-a apreciat pe tatăl lui Răzvan Lucescu. Totuși, afaceristul nu a putut asista la înmormântarea lui „Il Luce”, expunând acum motivul care a stat în spatele acestui aspect.

Cristi Borcea, mărturisire la opt zile după înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Aș fi venit”

Înainte de toate, Cristi Borcea a ținut să îl laude pe Răzvan Lucescu, actualul antrenor al grecilor de la PAOK Salonic, pentru modul în care a gestionat teribila situație. Băiatul lui Mircea Lucescu s-a comportat exemplar pe durata funeraliilor, strângând mâna tuturor celor care s-au prezentat la catafalcul regretatului „principal”. Răzvan Lucescu a stat non-stop lângă sicriul tatălui său.

Ulterior, Cristi Borcea a comunicat că nu a luat parte la înmormântare, deși și-ar fi dorit asta. Motivul? Ei bine, ex-acționarul din „Ștefan cel Mare” a fost plecat din țară.

„O durere foarte mare, în special pentru cei din familie. Răzvan a dat dovadă de un caracter extraordinar, foarte puternic, am văzut și eu ce a fost pe acolo. Am fost plecat din țară, din păcate. Aș fi venit”, a declarat Borcea, potrivit digisport.ro.

„Eu nu sunt în măsură să spun”

De asemenea, acesta a primit o întrebare cu privire la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Oficialul a spus că au fost demarate procedurile legale prin care viitoarea arenă a lui Dinamo să fie denumită „Stadionul Dinamo – Mircea Lucescu”.

În acest context, Cristi Borcea a scos în evidență trecutul alb-roșu al fostului selecționer al „tricolorilor”.

„Nu sunt eu în măsură să spun. Spun doar că Mircea Lucescu a fost omul care a bucurat atâtea generații și suntem mândri că a făcut parte din familia Dinamo. A construit, a avut rezultate mari ca jucător, mai apoi ca antrenor”, a mai adăugat omul de business.

Chiar și reprezentanții clubului Corvinul Hunedoara se gândesc ca noul stadion al echipei să poarte numele legendei sportului românesc.

Mircea Lucescu a fost un titan al fotbalului mondial. A modelat tinere talente, a clădit cariere, iar în povestea trofeelor cucerite de-a lungul timpului, Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola sunt singurii antrenori care l-au depășit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]