Cristi Borcea, anunț uriaș pentru Dinamo, în ziua derby-ului dintre CFR Cluj și FCSB: „Fac asta, numai să fie de ajutor!”

Cristi Borcea, anunț uriaș pentru Dinamo, în ziua derby-ului dintre CFR Cluj și FCSB: „Fac asta, numai să fie de ajutor!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se luptă pentru supraviețuirea în Liga 1. Echipa lui Adrian Mihalcea speră să treacă cu bine și peste cazul de coronavirus care a afectat clubul, dar și peste momentele de incertitudine din ultima vreme. Un sprijin important ar putea veni de la Cristi Borcea.

Cristi Borcea a devenit recent membru Elite al DDB, programul prin care suporterii lui Dinamo vor să salveze echipa. Fostul acționar s-ar putea implica și cu un ajutor financiar, dar l-ar putea direcționa și pe fiul său către club.

Cristi Borcea, anunț uriaș pentru Dinamo: „Fac asta, numai să fie de ajutor!”

„Am văzut că au programul acela și am venit lângă ei. Ar fi bine pentru toți dinamoviștii să vină și să suțină acest proiect. Este singura salvare a clubului în acest moment. Dacă Dinamo avea un stadion nou, cu siguranță devenea una dintre cele mai importante echipe din România, din toate punctele de vedere, atât pe plan intern, internațional, cât și al centrului de junior.

Dacă s-ar uni suporterii, Dinamo ar ajunge la un milion și ceva și ar ține din abonamente. Să închirieze Arcul de Triumf. Dacă fac așa, le iau toate lojele. Dau 300.000 numai să fie un ajutor. Să mă implic nu. Patrick, dacă hotărăște, se poate implica. A fost entuziast, dar când a văzut prin ce am trecut… Dacă vindeam un jucător în trecut, plângea”, a declarat Cristi Borcea la Realitatea Sportivă.

Suporterii lui Dinamo: „Avem 20,06% din club”

Până atunci, câinii au primit și o veste excelentă. Peluza Cătălin Hîldan anunță că programul DDB, prin care suporterii înceară salvarea clubului, a cumpărat încă un pachet de acțiuni.

Și Răzvan Lucescu, cunoscut pentru simpatiile pentru Dinamo, venite din copilărie, s-a înscris în DDB. Fostul antrenor al Rapidului a fost întrebat despre posibilitatea implicării în Ștefan cel Mare:

„În niciun caz. Eu, personal, nu pot, nu îmi permit așa ceva. În al doilea rând, nu știu cum vede tatăl meu lucrurile. El, într-adevăr, a avut un salariu foarte mare, dar a fost salariu. S-a oprit acum, nu mai produce. Ca Dinamo sau Rapid să fie într-o situație corectă, ai nevoie patroni care să fie în activitate, care să producă, care pot asigura un viitor și o strategie pentru viitor”, a declarat Lucescu jr.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele