Cosmin Contra e gata să revină în antrenorat: „A fost aproape să semneze”. Anunțul fostului secund al lui „Guriță”

Cosmin Contra e gata să revină în antrenorat: „A fost aproape să semneze”. Anunțul fostului secund al lui „Guriță”
  • Publicat:

Cosmin Contra e aproape de revenirea în antrenorat. E ofertat și a fost la un pas să semneze un contract. Adrian Mihalcea, bun prieten cu „Guriță” și totodată omul care a fost secundul său în timpul mandatului de pe banca tehnică a echipei naționale, a oferit detalii.

Contra e în prezent observator tehnic UEFA, iar ultima experiență ca antrenor a avut-o la Dinamo. S-a despărțit de clubul alb-roșu în decembrie 2020.

Ex-selecționerul Cosmin Contra s-ar afla și pe lista spaniolilor de la UD Logrones, liga secundă, conform presei iberice. În Spania, „Guriță” a pregătit echipe caGetafe, Fuenlabrada și Alcorcon.

Cosmin Contra e gata să revină în antrenorat: „A fost aproape să semneze”. Anunțul fostului secund al lui „Guriță”

„Noi ţinem legătura, vorbim destul de des. Relaţia noastră de prietenie este aceeaşi şi a fost aceeaşi şi înainte să lucrăm. A avut contacte, a fost şi destul de aproape de a semna. Nu am întrebat de unde a venit propunerea, dar aşteaptă şi sunt ferm convins că va reveni şi va avea rezultatele ca înainte de experienţa de la Dinamo”, a declarat Adrian Mihalcea la Look Sport.

Cosmin Contra a părăsit Dinamo după un parcurs slab, dar a ajutat recent clubul. Avea de primit restanțe uriașe, roș-albii putând achita chiar și salariul pe doi ani, în jur de 600.000 de euro, dar tehnicianul s-a mulțumit cu doar 40.000 de euro. Totul s-a produs după o înțelegere între Cosmin Contra și DDB.

„S-a rezolvat problema cu Contra și preparatorul fizic, s-au plătit banii. Cei de la DDB au ajuns la un acord cu Contra pentru plata restanțelor. Mai sunt niște sume foarte mici pe care trebuie să le plătească unor antrenori de la juniori. Nu știu dacă mai de plătit la stat anumite datorii, dar acelea se pot reeșalona. Cred că își vor lua și licența pentru cupele europene” anunța și Emilian Hulubei, președintele AFAN.

Antrenorul de 45 de ani a avut un bilanț dezastruos la Dinamo: trei victorii, două remize și șase înfrângeri în 11 meciuri.

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele